Pugilistul Lucian Bute a declarat că este foarte aproape de a-și realiza visul și este încrezător în faptul că va reuși să-l învingă pe columbianul Alejandro Berrio, în meciul pentru titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, care va avea loc la Montreal, informează presa canadiană. „Sunt aproape de obiectivul meu. Vineri seară (n.r. – sâmbătă dimineață în România), veți vedea un nou campion mondial. Important este să câștig această luptă, indiferent că este prin KO, prin decizie la limită sau altcumva. Vreau să câștig. Sunt concentrat să mă impun în fiecare rundă. Este planul meu de meci”, a declarat Bute, neînvins în 20 de meciuri. În ceea ce-l privește pe Berrio, acesta a câștigat titlul vacant IBF, la 3 martie, în Germania, când s-a impus prin KO tehnic în fața lui Robert Stieglitz. „Nu am venit la Montreal pentru a-mi lăsa titlul. Învingătorul va fi cel mai bun dintre cei doi și știu că voi fi eu”, a spus Berrio, în timp ce antrenorul său, Francesco Hernandez, a cerut arbitrilor și judecătorilor, canadieni și mexicani, să fie imparțiali. Lucian Bute, în vârstă de 27 de ani, este conștient că meciul de vineri este cea mai mare provocare a carierei lui. „Sunt pregătit pentru un meci dificil, mai ales că întâlnesc un pugilist bun, care are 10 ani de experiență. Am urmărit pe video meciul său pentru titlul mondial cu Stieglitz. Lovește puternic cu ambele mâini și își schimbă mereu poziția. Dar sunt pregătit”, a afirmat Bute. Meciul pentru titlul mondial dintre Lucian Bute și Alejandro Berrio va fi transmis în direct de Pro TV, sâmbătă dimineață, de la ora 05.00. Gala integrală de la Montreal va putea fi urmărită și la Sport.ro, duminică, de la ora 20.00.






