Busuiocul este apreciat de foarte mult timp în aproape toată lumea atât pentru aroma deosebită, cât și pentru proprietățile sale miraculoase.
Utilizarea sistematică a ierburilor aromatice în arta culinară ilustrează importanța pe care oamenii o acordă gastronomiei, în general, și savorilor, în special. Busuiocul este o plantă perenă, ce crește într-un climat călduros. Este originar din Asia și se regăsește într-o gamă bogată de specii. Numele busuioc provine din grecescul „basilikon”, care înseamnă „rege”, si l-a primit datorită aromei sale extraordinare.
Face parte din familia laminacee, care cuprinde și alte plante aromatice precum menta, cimbrul, maghiranul, oregano și rozmarinul. Au uleiuri esențiale, ce conțin molecule parfumate produse de plante atât pentru a se apăra de dăunători, cât și pentru a atrage insectele în vederea polenizării.
Busuiocul este una dintre plantele preferate ale bucătăriei italiene, dar și ale celor franceze, spaniole, grecești și asiatice. El se combină bine cu legumele proaspete, cum ar fi roșiile, vinetele sau dovleceii.
De la busuioc se folosesc frunzele. Este recomandată recoltarea acestora înainte ca busuiocul să înflorească. Atunci când este utilizat în bucătărie, planta se folosește proaspăt. În cazul în care doriți să condimentați o mâncare care necesită fierbere sau coacere, adăugați busuiocul la final, pentru ca acesta să nu-și piardă aroma.
Bucătăria italiană
Una dintre cele mai cunoscute rețete italiene în care se utilizează busuiocul este „insalata caprese” (salata de Capri). Aceasta conține roșii, mozzarella și frunze de busuioc asezonate cu ulei de măsline și, în funcție de preferințe, și cu aceto balsamico (oțet balsamic). Foarte cunoscut și apreciat atât în Italia, cât și în afara ei este sosul „pesto alla genovese”, care se prepară din frunze proaspete de busuioc, ulei de măsline, semințe de pin, parmezan și usturoi. Busuiocul este folosit și la prepararea altor sosuri, pentru condimentarea pastelor, putând fi combinat foarte bine cu măsline, capere, usturoi, oregano sau cimbru. Maioneza la care se adaugă busuioc tocat mărunt este un sos excelent pentru pește.
Deserturi aromate cu busuioc
Bucătăria chineză și cea taiwaneză folosesc foarte mult busuiocul, fie în stare proaspătă, fie uscat, pentru numeroase feluri de mâncare, inclusiv supe-cremă sau fripturi, lucru mai rar întâlnit în zona mediteraneană și europeană. Înmuiate în apă, unele varietăți de semințe de busuioc devin gelatinoase și se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau șerbet.
În Thailanda, există trei feluri de busuioc, care are alt gust față de cel european: busuiocul thailandez dulce („horapha”), busuiocul thailandez sfânt („krapao”) și cel lămâios („manglak”). În regiunile tropicale din Asia și Africa, există copacul de busuioc, care are o aromă mai iute decât a cuișoarelor. Este foarte concentrat, astfel că se folosește doar o frunză, maximum două la o cratiță de mâncare, lipsind foarte rar din preparatele culinare.
Puteți să conservați busuiocul pentru perioade relativ scurte de timp, deoarece acesta își pierde destul de repede aroma după ce a fost cules. Poate fi păstrat în pungi de plastic în frigider sau în congelator. În cazul în care doriți să-l congelați, este recomandat să-l opăriți în prealabil. Puteți conserva busuiocul într-un borcan uscat, în care așezați frunzele, adăugați puțină sare și turnați deasupra ulei de măsline.
