Unele spitale au redus achizițiile de medicamente, dar au crescut mult costurile pentru serviciile externalizate, iar dacă, în acest context, pacieții sunt trimiși constant să-și cumpere tratament, este un lucru intolerabil, a declarat, marți, președintele CNAS, Cristian Bușoi.
„Dacă spitalele trimit pacienții în mod constant să-și cumpere medicamente, este un lucru intolerabil, din punctul nostru de vedere, pentru că atunci când fac decontarea pe caz rezolvat, trec și medicamente. Noi nu plătim pentru un asigurat faptul că a intrat în spital și doar actul medical în sine. Plătim și partea de medicamente. Vom face o analiză să vedem din ce motiv s-au redus achizițiile de medicamente. Există spitale unde și-au crescut foarte mult costurile cu serviciile externalizate. Și-au externalizat laboratorul către o firmă privată, și-au externalizat paza, alte servicii și fac economie din bugetul de medicamente. De aceea, vom face o analiză foarte serioasă”, a spus președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi.
Șeful CNAS a mai spus că, în acest context, a solicitat casele județene să analizeze bugetele spitalelor. „Dacă, de exemplu, farmacia de spital a rămas fără un medicament și se întâmplă să trimită pacientul să-și ia respectivul produs, deși nici acest lucru nu ar fi normal, zici că a fost un accident. Dar dacă un spital trimite constant bolnavii să-și ia medicamente, este intolerabil”, a adăugat Bușoi.
El a mai spus că managerii de spitale trebuie să găsească soluții pentru ca bolnavii să nu mai fie obligați să-și cumpere medicamentele.
„Ori își reduc numărul de personal și dau afară personalul pe care l-au angajat de-a lungul timpului – nu este vorba despre medici, unde suntem deficitari -, fie își raționalizează alte cheltuieli, fie, nu știu, își găsesc niște surse suplimentare de finanțare. Dar în niciun caz nu pot să acceapt ca, în mod constant, să trimită pacienții după medicamente. Facem investigații (…) Mai mult, atunci când acea direcție de control aprobată de guvern va avea competențe crescute, vă asigur că, după ce vom avea voie să ne uităm în ce cheltuieli fac spitalele, pentru că acum nu avem voie, lucrurile se vor schimba în mod esențial”, a mai spus președintele CNAS.