„Busculada”



„Busculada”
„Busculada”

„Unirea Bucovinei”
„Ziua de 28 Noemvrie a fiecărui an aduce și va aduce mereu o tresărire de adâncă reculegere românească în simțirea sufletului moldovenesc bucovinean. E ziua istorică a Unirii Țării Fagilor cu patria-mamă. Au trecut douăzeci și unu de ani dela acest act deapururi înfăptuit de ostașul român și de sacrificii îndurate de generațiile de pe aceste meleaguri din România independentă și din Ardeal până la naționaliștii bucovineni din 1918, cari au avut norocul să pecetluiască Unirea Bucovinei. E idealul cel mai mare și mai desăvârșit în viața națiunii românești ca acest pământ umilit să nu mai aibă hotar străin ce despărțea frate cu frate. …Încă nu s’a stins generația din urmă care a văzut cu ochii suferința subjugării străine și ea a umplut paharul amărăciunii revărsat în Unirea Bucovinei. Recunoștința acelora de astăzi, și a acelora ce vor veni, se îndreaptă mai cu seamă către țăranul gliei acesteia moldovenești de aici”.
„Suceava”, Anul I, nr. 272, 29 Noemvrie 1939.
„Busculada”
„Zi obișnuită de noiembrie. Pe la orele 10, în fața stației de autobuz de lîngă Uzina electrică Suceava, s-au adunat mulți cetățeni veniți de prin satele vecine pentru a-și rezolva diverse treburi la oraș. În sfîrșit, a sosit autobuzul. Călătorii erau nerăbdători să urce cît mai repede și cu…orice risc. Hainele, nasturii, chiar și coastele unora, au fost supuse la grele încercări. Pînă la urmă, jumătate din numărul călătorilor a rămas în stație. Unii n-au vrut să se bage în busculadă, alții au ieșit învinși. Conducătorul auto a apăsat pe accelerator și mașina, scîrțîind din toate încheieturile, a luat-o din loc. Motorul a început să gîfîie din greu. Nici oamenii nu se simțeau mai bine după busculadă”.
„Zori noi”, Anul XX, nr. 5580, Suceava, Sîmbătă 20 noiembrie 1965.



Recomandări

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava
Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava