Oportunitate

Burse pentru 19 doctoranzi ai Universității „Ștefan cel Mare”



Timp de trei ani, 19 doctoranzi de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și alți 36 de doctoranzi de la Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca vor primi sprijin financiar în cadrul unui proiect privind îmbunătățirea calității formării inițiale a cercetătorilor în cadrul programelor doctorale și dezvoltarea abordării interdisciplinare printr-un acces mai facil la resursele europene și creșterea capacității de valorificare a cercetării științifice.
Proiectul a fost lansat, săptămâna trecută, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și se intitulează „Doctoratul: o carieră atractivă în cercetare”. Grupul țintă alproiectului este un număr de 55 de doctoranzi cu frecvență, înmatriculați la doctorat pe locuri finanțate de la bugetul de stat, fără bursă, în anul I de studii universitare de doctorat 2010-2011, din regiunile Nord-Est și Nord-Vest, fără a exista însă restricții pentru candidații din alte regiuni.
„Un doctorat de trei ani înseamnă un efort financiar foarte mare. Bursa e binevenită, dar recomand doctoranzilor să nu o cheltuiască chiar pe toată, iar proiectul să ajungă la bun sfârșit”, a spus prorectorul universității sucevene, Aurel Burciu.
Managerul de proiect, profesorul universitar doctor Gabriela Prelipceanu, a precizat că valoarea asistenței financiare nerambursabilă solicitată este de 7.423.088 de lei. „Proiectul este constituit într-un parteneriat interregional, inclusiv în ceea ce privește distribuția membrilor din grupul țintă. Ponderea doctoranzilor sprijiniți prin proiect care obțin titlul de doctor este de minim 80%”, a menționat managerul de proiect, precizând că doctoranzii vor fi coordonați de către un grup de conducători de doctorat cu experiență în domenii de cercetare precum contabilitate, economie, filosofie, finanțe, istorie, sociologie, geografie, psihologie.