Recunoaștere

Bursă de 2.500 de lei, oferită de Corpul Experților Contabili din România



Două studente ale Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava au devenit beneficiarele unor burse în valoare de 2.500 de lei și 1.000 de lei, oferite de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Bursele au fost acordate în cadrul concursului „Profesia contabilă, o carieră de succes”, organizat de Corpul Experților Contabili, filiala Suceava, competiție la care s-au înscris nouă studenți din anul trei de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Patru dintre studenții înscriși s-au calificat în finala competiției, iar două studente au câștigat bursele în valoare de 2.500 de lei, respectiv 1.000 de lei, oferite de Corpul Experților Contabili.
Dana Tuhlei și Larisa Afanasov sunt câștigătoarele concursului „Profesia contabilă, o carieră de succes”, iar studentele vor primi în următoarele trei luni, adică până la sfârșitul anului universitar, burse lunare a câte 2500 de lei și 1000 de lei.
Concursul, jurizat de economiști și universitari suceveni Premianții competiției au fost desemnați ieri, în cadrul unei manifestări organizate la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Dana Tuhlei, studenta care a obținut bursa de 2500 de lei, a participat la faza finală a concursului cu lucrarea „Rezultatul fiscal și modalități de influențare a acestuia”, în timp ce Larisa Afanasov a ocupat locul doi în concurs cu lucrarea „Abordări conceptuale privind situațiile conceptuale” și a devenit beneficiara unei burse de 1.000 de lei pe lună.
Corpul Experților a acordat diplome de participare și celorlalți doi studenți ajunși în finală, Anca Pamparău și Mirela Grigoraș.
Juriul competiției a fost format din profesorul universitar doctor Elena Hlaciu, președintele comisie de jurizare, și din economiștii Luminița Andronic, președintele Corpului Experților Contabili, filiala Suceava, Ion Moroșan și Loredana Mihăilă, membrii titulari ai consiliului Corpului Experților Contabili filiala Suceava, din conferențiarul universitar doctor Mihaela Tulvinschi, lectorul universitar drd. Florin Boghean, economistul Carmen Cârligeanu, expert contabil și lectorul universitar Maria Vlad.



Recomandări

Conversații cu Experți, la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Dezbaterea „Descoperă viitorul tău profesional: Conversații cu Experți”, eveniment organizat de către Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”. Foto Luca-Gabriel Hatnean
Dezbaterea „Descoperă viitorul tău profesional: Conversații cu Experți”, eveniment organizat de către Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu”. Foto Luca-Gabriel Hatnean

Burse în valoare totală de 192.000 de lei, oferite celor mai merituoși studenți din domeniul Silviculturii

Directorul programului de Burse Schweighofer, Vasile Varvaroi, explicând importanța certificării pădurilor și companiilor
Directorul programului de Burse Schweighofer, Vasile Varvaroi, explicând importanța certificării pădurilor și companiilor