Pompieri

Bunuri de un miliard de lei, distruse de flăcări

Pentru două familii din Cacica și Siret, sărbătorile pascale s-au transformat într-un adevărat coșmar, după ce casele le-au fost cuprinse de flăcări, bunuri de aproape un miliard de lei fiind mistuite de flăcări. Duminică, în jurul orelor 18.31, două autospeciale de intervenție ale pompierilor din Siret au demarat în trombă spre un bloc de pe strada “Alexandru cel Bun” din localitate, acolo unde, într-unul din apartamente, izbucnise un incendiu de la o candelă aprinsă lăsată nesupravegheată. Deși pompierii au reușit să stingă flăcările în mai puțin de douăzeci de minute, flăcările au făcut pagube de zeci de milioane de lei. Mai multe bunuri casnice au fost distruse, în urma incendiului degradându-se pereții și planșeul bucătăriei. În aceeași zi, în jurul orelor 19.40, a fost rândul pompierilor din orașul Solca să intervină la un incendiu ce a cuprins o gospodărie din comuna Cacica. În momentul în care echipele de intervenție au ajuns la fața locului, flăcările cuprinseseră deja acoperișul casei de locuit, șura și grajdul, și exista pericolul propagării incendiului și la o locuință învecinată. Pompierii s-au chinuit până după miezul nopții să stingă flăcările, în cele din urmă, în jurul orelor 00.50, incendiul fiind lichidat. Flăcările au făcut un adevărat prăpăd, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 900 de milioane de lei vechi. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric produs într-un conductor pozat pe elemente combustibile.

Recomandări

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări