Bunul ucenic ascultător, evlavios și cinstit



Dacă ai făcut ascultare, vei merge în Rai, spun Părinții Bisericii. Dacă nu ai făcut ascultare, nu poți să te rogi cum trebuie, ajungi să nu te poți cumineca, în cele din urmă, te faci părtaș celui rău. Să privim la Adam, la prorocul Elisei și la Gheezi, la Rut. Prin toate aceste exemple ne putem încredința că mai mult se odihnește Dumnezeu în ascultare decât în alte virtuți. Și celelalte virtuți ajută, însă cum lucrează ascultarea, nu lucrează altă virtute.
Și să nu uităm un lucru. De noi depinde să creștem sau să micșorăm această lumină pe care o avem înlăuntrul nostru, adică harul. Iar aceasta vine din devotamentul, încrederea, evlavia și respectul pe care le avem față de duhovnicul și cuvântul lui Dumnezeu care ne vine prin el. Pilda de astăzi ne pune în față un exemplu de ascultare desăvârșită.
Un tânăr evlavios și bogat a dorit să urmeze viața din pustie. A căutat până l-a găsit pe cel mai aspru eremit, cerându-i să-l primească sub ascultarea sa. „Mergi mai întâi să împarți averile tale săracilor, ca să împlinești porunca lui Hristos, l-a sfătuit acela, și apoi am să te primesc. Tânărul a împlinit cu bucurie porunca, așa cum i-a spus avva și, eliberat acum de grijile lumești, s-a întors înapoi. „Acum ai să stai în acea chilie, i-a arătat iarăși părintele, fără să vorbești cu cineva. Cinci ani de zile s-a nevoit tânărul în chilia sa și nici un cuvânt nu a scos din gură. Ceilalți frați, văzând evlavia și răbdarea lui, îl respectau și îl cinsteau. Într-o zi, părintele său l-a chemat la chilie și i-a spus: „Văd că nu numai nu te folosești, rămânând în acest loc, dar ești în primejdie să-ți pierzi chiar și sufletul cu laudele pe care ți le aduc frații, deși nu le meriți. Pregătește-te să pleci din Egipt. Am să te trimit să stai într-o obște.
Bunul ucenic, iarăși, fără să scoată vreun cuvânt, a înclinat capul ca să-și arate supunerea și s-a pregătit de îndată pentru călătoria îndepărtată. Părintele i-a dat scrisoare de recomandare pentru egumenul mănăstirii, în care îl ruga să-l primească pe tânăr, dar a uitat să-i spună, dacă trebuie sau nu, să vorbească acolo unde urma să meargă. Astfel, tânărul, păzind cu credință porunca avvei, nu și-a deschis gura nici măcar unui sunet acolo unde s-a dus. Cei mai mulți credeau că este mut. Egumenul mănăstirii, ca să se asigure, într-o zi, l-a trimis la râu ca să treacă de partea cealaltă. Va fi nevoit să se întoarcă și să-mi spună că nu poate, s-a gândit starețul, fiindcă apa este adâncă. În urma sa a trimis și pe un alt frate, ca să vadă ce face. De îndată ce ucenicul a ajuns la râu și a văzut că nu poate să treacă, a îngenuncheat și a început să se roage. În clipa aceea s-a apropiat de el un crocodil și s-a așezat în fața sa. Tânărul s-a urcat pe spatele lui și a trecut de partea cealaltă. Minunându-se de cele ce a văzut, fratele s-a întors la mănăstire și a povestit toate câte se întâmplaseră. După câțiva ani, bunul ascultător a murit și egumenul a trimis o scrisoare către părintele său: „Chiar dacă ne-ai trimis un mut, totuși, acesta a trăit ca un înger printre noi“.
Însă, spre marea sa surprindere, egumenul a aflat de la avva că acela nu era deloc mut, ci datorită poruncii duhovnicului a stat atâția ani fără să vorbească.
(Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Noul Everghetinos“, traducere de pr. Ion Andrei Țârlescu, Editura Cartea Ortodoxă, 2014)



Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby
Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului