– Cu formă și aspect ciudat în comparație cu autoturismele de astăzi, mașinile vechi de 40-50 de ani, adevărate rarități pe străzile din județul Suceava, atrag instantaneu privirile
– Volkswagen 1200, Fiat 850, Volga M21, Renault 10 Major sau Moschvich, sunt câteva dintre mașinile fabricate în anii 50 și 60, și care mai sunt înmatriculate și astăzi
– Ele sunt vânate de pasionați, care le cumpără de la pensionarii care nu le mai pot întreține din cauza lipsurilor financiare
Atunci când le vedem pe stradă avem aproape întotdeauna o reacție. Fie că ne uităm la ele cu admirație, fie că facem mișto de faptul că fac zgomot și scot fum, nu prea le trecem cu privirea. Mașinile vechi de 40-50 de ani, mărci consacrate dar cu un aspect straniu și demodat cel puțin pentru tinerii de astăzi, reprezintă fără îndoială o atracție. Puținii proprietari de mașini vechi aflate încă în circulație se împart în două categorii: fie sunt oameni bătrâni care au rămași fideli aceleiași mașini de zeci de ani, dar care acum, ajunși la pensie și cu venituri mici, reușesc cu greu să le mai întrețină, fie sunt tineri vânători de autoturisme foarte vechi, care îi ademenesc pe cei bătrâni cu oferte tentante la prima vedere. Cumpărătorii vor să-și achiziționeze cu orice preț o bunicuță pe patru roți din pasiunea pentru acest tip de autoturisme, pentru a ieși în evidență, dar și pentru că intuiesc „explozia” valorii unei asemenea mașini peste câteva zeci de ani.
– VW în stare perfectă de funcționare după jumătate de secol de viață
Unul dintre cei mai vechi proprietari de mașini înmatriculate din județul Suceava, Aurel Nuțescu, din comuna Sadova, se poate lăuda că deține o mașină aflată în stare perfectă de funcționare, asta deși bolidul a împlinit în acest an jumătate de secol de viață. Bărbatul, ajuns la respectabila vârstă de 78 de ani, este mândru de „bunicuța” sa, un Volkswagen 1200 ( mașină cunoscută și sub denumirea de „broscuță”). Povestea bătrânei mașini este cât se poate de interesantă, proprietarul culegând-o în anul 1971 de la un depozit de mașini din Germania, unde nemții își scoteau la vânzare mașinile pe care le considerau prea uzate. „Am luat mașina cu 600 de mărci germane, am lucrat puțin la ea și apoi am venit la volanul ei din Germania până în România”, rememorează nostalgic bărbatul. Fiind un bun mecanic (chiar și la această vârstă are în proprietate patru mașini), Aurel și-a îngrijit „broscuța” ca pe ochii din cap, fără însă a o modifica substanțial. „Când am cumpărat-o avea deja 100.000 de kilometri parcurși. Din anul 1971 încoace, eu și soția mea am mai făcut cu ea în jur de 120.000 de kilometri. Cu toate acestea, uitați-o cât de bine arată!”, ne spune mândru bărbatul. Mașina, vopsită în două culori, galben și negru, îngrijită impecabil, și cu o formă cât se poate de ciudată, atrage într-adevăr imediat privirea. Deoarece toată viața a fost un om cumpătat, septuagenarul spune că nu a obișnuit să calce pedala de accelerație a mașinii prea mult, însă a atins de câteva ori lejer 120 de kilometri la oră. În opinia sa, secretul longevității mașinii stă în faptul că aceasta a fost adăpostită de-a lungul anilor într-un garaj aerisit. Mai exact, VW-ul a stat într-un adăpost care a protejat-o de intemperiile vremii, însă a avut în același timp și aer, improvizatul garaj având doar trei laturi.
– Moașă comunală și mijloc de transport în Europa
Fiind un om înstărit, care s-a descurcat bine și pe vremea comunismului, Aurel Nuțescu și-a folosit mașina ca mijloc de transport în drumețiile pe care le făcea prin Europa, VW-ul ducându-l pe el și pe familia sa în Germania, Italia și Elveția. Nici soția bărbatului, Iustina, nu a rămas departe de mașina familiei, care i-a fost de ajutor în practicarea meseriei de moașă comunală. Mai întotdeauna, când era chemată să ajute la nașterea unui copil în una dintre localitățile învecinate, femeia se urca la volanul mașinii și „jărea” către locul în care trebuia să intervină. Aurel este supărat că nici una dintre cele trei fete ale sale nu împărtășește pasiunea sa pentru vechea mașină, ele considerând „broscuța” din ograda tatălui lor o mașină demodată. „Fetele mele se plângeau că mașina e neagră și de asta nu le place. Deși asta era culoarea originală a mașinii, anul trecut am vopsit-o parțial și cu galben însă tot nu am reușit să le fac pe plac”, spune bărbatul. Deoarece a ajuns la o vârstă înaintată, și în plus mai are și alte trei mașini în ogradă, bărbatul se gândește să-și vândă bunicuța pe patru roți, însă doar cuiva care are de gând să o păstreze și să o îngrijească corespunzător. A stabilit și un preț aproximativ, însă spune că totul depinde de intențiile pe care va „mirosi” el că le are cumpărătorul față de mașină.
– 1200 de euro pentru o mașină din 1965 după patru ani de negocieri
Un alt șofer care se laudă cu o „bunicuță” pe patru roți pe cinste este Liviu Alecsa, un bărbat între două vârste din municipiul Suceava. La mijlocul anului trecut, după patru ani de negocieri, acesta a cumpărat un Fiat 850, fabricat în anul 1965. Mașina, în mare parte rămasă cu accesoriile originale, are o poveste cât se poate de interesantă. A aparținut unui bărbat din comuna Vama care a decedat la mijlocul anilor 80. De atunci până anul trecut mașina, care a continuat să fie înmatriculată și verificată periodic, a fost ținută într-un garaj, fiind întreținută de una dintre rudele bărbatului, care însă nu avea carnet de conducere și nu o putea folosi. „Timp de patru ani am negociat cu femeia să-mi vândă Fiatul. Nu era vorba de bani, ci de valoarea sentimentală pe care o avea pentru ea mașina. În cele din urmă, în vara lui 2006, am convins-o să-mi vândă mașina, prețul fiind de aproximativ 1200 de euro”, povestește cu satisfacție Liviu Alecsa. Mașina este preferata fiului familiei, Andrei Claudiu, care se plimbă mândru cu ea prin Suceava și nu numai.
– Dispus să cumpere și alte mașini
Dovadă a faptului că mașina a fost păstrată la fel ca o bijuterie stă borna care indică numărul de kilometri parcurși. Deși are 42 de ani vechime, autoturismul are doar 41.377 de kilometri la activ, vechiul ei proprietar scoțând-o în trafic doar la fiecare sfârșit de săptămână. Automobilul consumă în jur de 5 litri de benzină la suta de kilometri și atinge cu ușurință 120 de kilometri la oră. „Aproape tot ce vedeți pe ea este original, până și tapițeria este cea din fabricație. La cum arată și la cum o îngrijim, această mașină va fi în stare de funcționare mulți ani de acum încolo”, crede capul familiei Alecsa. Deși mai are un autoturism din zilele noastre, bărbatul nu are de gând să-și limiteze pasiunea pentru „bunicuțele” pe patru roți, fiind dispus oricând să mai cumpere un model de mașină care nu prea mai circulă prin județ. „Totul e ca mașina să nu fie modificată semnificativ, să aibă majoritatea pieselor sale originale. E o pasiune mare și sper ca în curând să-mi îmbogățesc colecția de mașini vechi”, spune Liviu Alecsa.
– Din cauza sărăciei proprietarilor, vechile mașini se transformă în epave
Din păcate, mulți dintre proprietarii de „bunicuțe” pe patru roți, „cocoșați” acum de viața grea de pensionar, nu-și mai pot întreține vechile mașini, numeroasele taxe dar și costurile reparațiilor făcându-i să le lase oarecum de izbeliște. Este și cazul unui Renault 10 Major, fabricat în anul 1965 și aflat, din 1975, în proprietatea familiei Oszezvschi din municipiul Suceava. După ce capul familiei a decedat, mașina, înmatriculată și astăzi, nu a mai fost scoasă în trafic. Fără a fi folosită sau îngrijită timp de aproape doi ani de zile, mașina a ajuns într-o stare destul de jalnică, cauciucurile fiind sparte iar ușile înțepenite. „Dacă apare un cumpărător îi pun la dispoziție cauciucuri noi și piese de schimb. Cred că dacă ar fi luată de cineva pasionat mașina ar mai putea fi salvată”, spune Eugenia Oszezvschi, care a rememorat cu nostalgie anii tinereții în care, împreună cu soțul, mergea mândră pe litoral cu mașina care acum zace în parcare. O poveste asemănătoare are și Emil Pînzaru, un bărbat care are în proprietate un autoturism marca Moschvich, fabricat în anul 1972. „Am cumpărat mașina în anul 1992 de la o rudă care, fără să exagerez, a îngrijit-o cu batista. Ani de zile am străbătut țara în lung și-n lat cu ea. Am avut și un accident rutier, o basculantă boțind-o rău, însă am refăcut-o și am folosit-o cu mândrie”, spune bărbatul. De câțiva ani de zile, după ieșirea la pensie, Emil a început să-și folosească autoturismul din ce în ce mai rar, pensia fiindu-i insuficiență pentru cumpărarea benzinei. Taxele pentru mașină le-a plătit conștiincios până anul trecut, inclusiv, însă acum a ajuns la limită. Pentru ca mașina, scoasă în trafic ultima oară în august 2006, să nu ruginească și să nu mai poată fi folosită, bărbatul a vopsit-o și vrea să o vândă. A montat pe geamurile laterale ale autoturismului anunțul cu vânzarea și acum așteaptă ofertele. „Au venit la mine niște puști și vroiau să o cumpere, însă se vedea că în câteva luni ar fi distrus-o. Nu am vrut să o dau, mașina asta înseamnă mult pentru mine și vreau să ajung la cineva care să aibă grijă de ea și să o repună în circuit”, ne-a spus ferm Emil Pînzaru. Mărci care astăzi nu se mai fabrică, cu zeci de ani de vechime în spate, „bunicuțele” pe patru roți ar putea deveni în câțiva ani adevărate comori.
