Bugetarii au luat mai puțini bani în ianuarie, sporurile fiindu-le eliminate



Majoritatea bugetarilor a luat mai puțini bani în ianuarie, comparativ cu octombrie, când nu fuseseră eliminate nici sporuri și nu exista nici concediul forțat, iar de la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare, veniturile le-au fost diminuate și cu 50 la sută.
Cei mai afectați de reducerea veniturilor sunt cei din învățământ și administrație publică, unde există reduceri și de 40 la sută, prin eliminarea orelor suplimentare, a salariului de merit, a sporurilor de antenă, de stabilitate, a tichetelor cadou.
Concret, un expert I din primării a avut în octombrie un venit de 950 de lei, în noiembrie și decembrie 669 de lei, iar în ianuarie 730 de lei. Totodată, un inspector I tot din primării a primit în octombrie 1.096 de lei, în decembrie 749 de lei, iar în ianuarie 929 de lei.
Însă, potrivit liderilor sindicali, cei mai afectați de diminuarea veniturilor sunt cei cu salarii mici, în cazul acestora scăzând și cu 50 la sută în luna ianuarie, comparativ cu octombrie. În administrație, salariații primeau până în luna octombrie o primă lunară de zece la sută, salariul de merit de 20 la sută, tichetele cadou, le erau plătite orele suplimentare, iar în ianuarie toate acestea au dispărut, foarte puține sporuri fiind incluse în salariul de bază.
În învățământul preșcolar, situația este cam aceeași ca și în administrație, astfel că personalul nedidactic din sistem e cel mai afectat de diminuare, unui îngrijitor de la grădiniță scăzându-i venitul cu peste 30 la sută, de la 611 lei în octombrie, la 416 lei în ianuarie. Alte categorii de personal nedidactic din învățământ au primit în ianuarie 555 de lei, față de 728 de lei în octombrie, sau 626 de lei față de 806 în octombrie, sau 593 de lei față de 765 de lei.
Un administrator de grădiniță a primit în ianuarie 1.257 de lei, cu peste zece la sută mai puțin decât în octombrie.
În același timp, un profesor din învățământul primar a luat în ianuarie cu aproximativ 12 la sută mai puțini bani decât în octombrie, respectiv 1.899 de lei față de 2.159 de lei.
Acestora le-au fost tăiate sporul de antenă, de stabilitate, orele suplimentare.
În învățământul gimnazial, un profesor gradul I, cu 22-25 de ani vechime și ore de dirigenție, avea în octombrie 2.030 lei brut, cu sporul de vechime de 25 la sută și fondul de premiere de doi la sută, iar acum are 1.736 de lei brut, mai puțin cu 15 la sută.
Pe de altă parte, sindicaliștii din sănătate nu se plâng încă de diminuarea salariilor, precizând că nu au primit semnale în acest sens din teritoriu. Lideri sindicali din ambulanță subliniază, însă, că sunt câteva județe în care personalul a primit cu 8-10 la sută mai puțin în ianuarie față de octombrie, acest lucru însemnând o diminuare de maximum 150 de lei la venituri și că este vorba de o eroare care trebuie corectată.
Nici celor din poliție nu li s-a diminuat salariul în ianuarie, comparativ cu octombrie. Liderii sindicali spun că într-adevăr polițiștii au primit în ianuarie mai puțini bani, deoarece în acest venit este inclusă și norma de hrană pentru luna februarie, care are mai puține zile.
Chiar dacă există exemple concrete de diminuări ale veniturilor, reprezentanții Ministerului Muncii neagă acest lucru, admițând totuși că este posibil ca ordonatorii de credite să fi interpretat greșit legea, dar aceste greșeli vor fi reparate. De asemenea, unele sporuri, care erau până la sfârșitul anului trecut acordate legal, respectiv sporul de zâmbet, de ținut, de reacomodare la întoarcerea din concediu, au fost eliminate și astfel veniturile au mai scăzut.
Potrivit unui sondaj dat marți publicității, cei mai mulți români consideră că medicii și profesorii ar trebui să aibă cele mai mari salarii, iar în coada clasamentului se află judecătorii, polițiștii, parlamentarii, procurorii, funcționarii din diverse instituții publice.
Cert este că veniturile mai mici pe care le-au primit unii bugetari în ianuarie le vor primi și în februarie și în martie, și mereu de acum înainte potrivit Legii unice de salarizare, iar sindicatele cred că tensiunea va crește prin luna martie, când vor lua din nou mai puțini bani.