Nu numai cu Bănel trebuie să-l comparăm pe John Arne Riise! Ca să ieșim bine, să-l scoatem la înaintare pe un alt stelist, Mihăiță Neșu. Norvegianul s-a aruncat cu capul înainte și la propriu și la figurat, într-o încercare aiuristică de a lovi mingea la nivelul genunchiului. Al broaștei, dacă ne raportăm la teorie. Interesant este că nu demult s-a înscris dintr-o execuție asemănătoare tot în Liga Campionilor, iar Tevez a fost răsfățat de presă pentru acea reușită. De data asta, fiind vorba despre un autogol, Riise a fost făcut varză, așa aș interpreta cuvântul „budincă”, cu care l-a gratulat un ziarist insular (cam nedreaptă această conotație negativă pentru niște chestii altfel delicioase!). Încercând totuși o explicație fotbalistică, înclin să cred că totul s-a datorat poziției în care l-a prins faza. Aducea cu un sprinter, cu corpul aplecat înainte în momentul în care s-a dus în întâmpinarea mingii. Iar fracțiunea de secundă pe care a avut-o la dispoziție i-a declanșat instinctul nefast. Spre deosebire de el, Bănel sau Hirschfeld au apucat să gândească. În cazul românului mă refer la autogolul de pe Bernabeu, cel de la Iași fiind o execuție pur greșită. Iar pentru canadianul de la Cluj, la acea fază din meciul cu Steaua mai binele a fost dușmanul binelui. Și-a dat seama că ar respinge prea scurt în careu și-atunci a căutat cornerul, numai că în loc să pună mingea la colț, și-a pus echipa.
Cert este că, exceptând accidentările, ceea ce i s-a întâmplat lui Riise este cuantumul maxim al decepției în fotbal. Putea rata Cristiano Ronaldo un penalty nu în minutul 2 al meciului, ci în minutul 2 al prelungirilor, și tot nu servea atât amar suporterilor! În opoziție cu toate acestea, vine intervenția lui Neșu din finalul meciului cu Poli. O minge deviată ușor, cât să nu-i schimbe radical traiectoria și să se înscrie în galeria celor de mai sus, dar suficientă pentru a o sălta peste gheata atacantului advers. Deși e cam devreme, poate că aici s-a câștigat titlul. De fapt, și aici!
