Transfer

Budescu, tot mai aproape de Steaua Roșie Belgrad



Budescu are ofertă concretă de la Belgrad
Budescu are ofertă concretă de la Belgrad

Presa sârbă scrie, luni, că mijlocașul Constantin Budescu este foarte aproape de a acccepta să semneze un contract cu campioana Serbiei, Steaua Roșie Belgrad.
Steaua Roșie ar fi reușit să câștige „lupta” pentru semnătura lui Budescu cu cluburile FC Steaua București și cu Karabukspor din Turcia. Sârbii îi oferă internaționalului român 200.000 de euro la semnătură (la fel ca Steaua București), 30.000 de euro salariu (față de 20.000 de euro Steaua), prime pentru fiecare gol marcat și pentru fiecare pasă de gol oferită și alte bonusuri consistente în cazul în care Steaua Roșie Belgrad își apără titlul și intră în grupele unei competiții europene.
Sârbii mai precizează că Budescu este așteptat, marți, la Belgrad, pentru finalizarea ultimelor detalii prind contractul său.
Constantin Budescu a fost prezent, duminică, la reunirea echipei Astra Giurgiu, la care a evoluat până în decembrie, împrumutat de la gruparea chineză Dalian Yifang.
Oficialii giurgiuveni au anunțat că i-au făcut și ei o ofertă jucătorului și așteaptă un răspuns de la el, după ce și-a reziliat contractul cu Dalian Yifang.



Recomandări

A dat Steaua marea lovitură fără să știe? „Dacă îl bagi 4-5 meciuri, nu îl mai scoți 10 ani!”