Aș vrea să cred în bunele intenții ale poliției de a spăla sângele de pe șoselele noastre, dar nu pot. Și fiindcă veni vorba, nu găsesc înțeleaptă inițiativa de a permite folosirea de către șoferi a detectoarelor de radar. Această sculă deșteaptă numită „radar” socot c-a fost născocită tocmai pentru a-i prinde pe vitezomani și a le da o lecție, care mai întâi să-i usture și-apoi să le scoată viciul din cap. Căci vitezomanii sunt bombe pe patru roți, care oricând pot declanșa explozii devastatoare.
Detectoarele de radar le permit vitezomanilor să încetinească doar câteva sute de metri, în dreptul echipajelor polițienești, pentru ca apoi să înghită din nou pământul, scoțând flăcări pe sub coada eșapamentului și smulgând oftaturi verticale din rărunchii femeilor rurale cu drept de vot.
Pe această temă, am ținut de curând un editorial în doi cu un vitezoman, prof universitar, în automobilul său, unde m-am nimerit întâmplător, nevoit fiind să străbat distanța dintre două locuri urgente de vacanță. Mașina era cât o garsonică, dar mult mai confortabilă, putându-se ține lejer serate dansante în cadrul ei generos. Poate de aceea, a coborî viteza sub 150 la oră reprezenta, în concepția acestei limuzine, o abdicare de la principiile care-o făceau să coste mulți euro, prea mulți pentru ca unul ca mine să le poată ține socoteala.
Universitarul mă contrazicea, depășind un șir interminabil de căruțe, zicându-mi că ce contează pentru Poliție ce mijloc de protecție folosește șoferul, important pentru ea e să nu-l prindă călcând în picioare viteza legală. E greu să contrazici un universitar, fiindcă oricând te bagă-n cofă, cu știința lui.
Totuși, am făcut-o:
– Dom’ profesor, ce faceți dacă prindeți un student copiind la examen?
– Îi pun nota unu și-i cer exmatricularea! Am un radar clasa întâi pentru copiat…
– Păi, e la fel ca la mașinile vitezomane. Dacă studenților li s-ar permite detectoare pentru radarul dumneavoastră, nu i-ați mai găbji. Și ce s-ar alege din învățământul superior românesc?
Următorii 30 de kilometri, proful a tăcut iar eu mă gândeam c-am săvârșit o gafă. La o bucată de timp, a spus:
– Știi, am o nevastă mai tânără cu vreo două-trei decenii, și-o bănuiesc de mult că mă înșală. Dar n-am prins-o niciodată. Crezi că are și ea un detector de radar?
