Bucureștiul vrea să fie Capitală Culturală Europeană în 2021. Ce alte orașe din țară mai sunt în competiția națională

Consilierii generali ai Capitalei vor discuta, în ședința de joi, un proiect de hotărâre privind depunerea candidaturii Municipiului București la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, informează Mediafax.Potrivit raportului de specialitate al proiectului de hotărâre, în 2021 există oportunitatea ca Municipiul București să poată fi ales drept Capitală Culturală Europeană.”Competiția națională pentru alegerea orașului ce va reprezenta România se deschide în 2015, anunțând deja intenția de a participa la această competiție orașele Cluj-Napoca,Timișoara, Iași, Craiova și Arad”, se arată în document, în care se menționează și că următoarea șansă a României de a avea o Capitală Culturală Europeană va fi „abia peste alți 15 ani”.De asemenea, în document se arată că evenimentul „Capitală Culturală Europeană” este deja considerat unul de natură „să schimbe cu totul viața unui oraș și să-i marcheze viitorul”, procesul de accedere la acest titlu începând cu șase ani înainte. Conform studiilor realizate cu privire la dezvoltarea orașelor care au fost capitale culturale europene, printre beneficii se numără creșterea turismului în medie cu 12 procente în anul respectiv, a venitului regional prin proiectele culturale desfășurate, a venitului orașului, precum și relansarea imaginii acestuia.Alte beneficii sunt reprezentate de refacerea infrastructurii culturale, prin faptul că spațiile culturale noi și cele renovate rămân parte din infrastructura orașului, și de îmbunătățirea cooperării între cetățeni și autorități.

Recomandări

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

Ambasadorul Franței în România consideră că pădurile și turismul sunt „adevărate axe de dezvoltare economică” ale județului Suceava

Festivaluri, competiții sportive și manifestări culturale, pentru toate gusturile și toate vârstele, în Țara Dornelor

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România