La sfârșitul acestei săptămâni sunt programate meciurile etapei a XXVIII-a a Ligii a III-a de fotbal. CSM Pașcani și KSE Târgu Secuiesc se întâlnesc vineri, în prologul rundei, în vreme ce restul partidelor se dispută sâmbătă, de la ora 18.00. Atenția sucevenilor va fi îndreptată spre derbiul județean care le va pune față-n față pe Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni. Echipa oaspete se află în mare nevoie de puncte, fiind angrenată în cursa pentru salvarea de la retrogradare. Mai mult, fălticenenii vor fi nevoiți să se descurce fără portarul golgeter Cătălin Pascal, care este suspendat după cartonașul roșu încasat etapa precedentă. De partea cealaltă, rădăuțenii luptă pentru apărarea poziției secunde în clasament, amenințată de Oțelul, dorind totodată să facă uitat eșecul de la mijlocul săptămânii, cu FC 2 Botoșani.
Foresta se va deplasa la Piatra Neamț, pentru duelul cu Ceahlăul, iar în cazul unei victorii „galben-verzii” pot spera chiar la o clasare pe locul 4 la finalul sezonului.
În altă ordine de idei, Comisia de Disciplină a FRF a omologat cu 3-0 în favoarea echipei vizitatoare rezultatul partidei CSM Focșani – KSE Târgu Secuiesc, scor 1-1, din etapa a XX-a, motivul fiind acela că vrâncenii au folosit un jucător aflat în stare de suspendare.
Programul etapei a XXVIII-a:
Vineri, 10 Mai
CSM Pașcani – KSE Târgu Secuiesc
Sâmbătă, 11 Mai
CSM Râmnicu Sărat – FC 2 Botoșani
Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni
Ceahlăul Piatra Neamț – Foresta Suceava
Știința Miroslava – Metalul Buzău
Suporter Club Oțelul Galați – Sporting Liești
Gloria Buzău – CSM Focșani
Sănătatea Darabani stă în această rundă.
Clasament Seria I
1 Gloria Buzău 26 22 4 0 75-14 70
2 Bucovina Rădăuți 25 16 3 6 46-17 51
3 Suporter Club Oțelul Galați 25 15 4 6 42-24 49
4 CSM Focșani 25 13 7 5 39-21 46
5 Știința Miroslava 25 15 1 9 38-29 46
6 Foresta Suceava 25 12 7 6 45-34 43
7 Metalul Buzău 25 11 5 9 36-32 38
8 Ceahlăul Piatra Neamț 26 10 5 11 33-30 35
9 Sporting Liești 25 10 3 12 35-33 33
10 KSE Târgu Secuiesc 25 8 4 13 38-46 28
11 CSM Pașcani 25 7 4 14 27-38 25
12 Șomuz Fălticeni 25 7 4 14 25-52 25
13 FC 2 Botoșani25 7 3 15 28-44 24
14 CSM Râmnicu Sărat 25 3 6 16 20-47 15
15 Sănătatea Darabani 26 2 2 22 20-86 8
Liga a III-a
Bucovina și Șomuz abordează cu stări de spirit diferite duelul de sâmbătă, de pe Municipal
