Început cu emoții la Bucovina Rock Castle, ediția a VII-a, care a avut loc în perioada 25-27 august, în șanțul de apărare al Cetății de Scaun a Sucevei. Mai întâi, cu câteva zile înaintea debutului, festivalul a rămas fără unul dintre grupurile așteptate, Travka, unul dintre componenții acestuia având probleme medicale. Varianta „de rezervă” a fost perfectă, înlocuitorii, grupul bucureștean E.M.I.L., făcând un show excepțional, mult apreciat de fanii care i-au îndrăgit încă de anul trecut. A fost apoi, în plin concert al deschizătorilor de pârtie – Toy Machines, o pană de curent, care a întrerupt cântarea când sucevenii de pe scenă erau la apogeu, iar cei din public tot așa. S-a trecut ușor peste acest incident, la fel de ușor cum avea să se treacă și spre sfârșit de următorul, când cablul celor de la Russkaja a cedat și a mai fost nevoie de încă o întrerupere de vreo jumătate de oră.
Aș zice că în toate celelalte ediții la un loc n-au fost atâtea întâmplări nefericite, publicul fiind însă înțelegător și generos ca întotdeauna. De altfel, așa cum remarcau și organizatorii, chiar directorul festivalului, Mihnea Blidaru, lucrul cel mai important realizat în cele șapte ediții a fost crearea unei veritabile comunități rock aici, la Suceava. Au trecut peste incident și Toy Machines, după întrerupere venind pe scenă cei de la Relative din Cluj, grup care nu cred că a lipsit de la vreuna din ediții. De data asta a survenit o schimbare de personal, în locul vechiului toboșar Toedru Bangros apărând un „new entry”, Alex Balex, după cum mi l-au dat ceilalți membri pe lista de pe care am făcut prezentarea. Apropo: o mare parte din timpul de prezentare mi-a fost ocupată cu anunțuri despre obiectele pierdute, în majoritate telefoane, care și-au regăsit, toate, proprietarii, prilej cu care mulțumesc încă o dată publicului pentru corectitudine.
Basska, din București, grupul care cântă „muzică cu suflet”, chiar asta a și făcut, fiind primit cu aceeași dragoste cu care a fost întâmpinat și la precedenta prezență aici. A urmat, vorba lui Ion Drăgușanul, „asediul austriac asupra Bucovinei”, primul dintre cele două grupuri prezente fiind, conform întregii familii Drăgușanul (că și Andi zicea la fel, ba se mai și mândrea că el i-a convins să vină!), revelația acestei ediții a BRC. Într-adevăr, trio-ul Mother’s Cake care cântă, conform chitaristului/vocalistului Yves, o combinație de space rock cu psychedelic, a fost realmente excepțional, vocea și chitara fiind o combinație de Page și Plant cum nu am mai auzit.
Finalul primei seri a aparținut, evident, tot Austriei, prin grupul Russkaja, alcătuit din ceva muzicieni cu origini rusești, dar și băștinași austrieci, cu piese cântate predilect în rusă, produsul muzical fiind ceea ce ei numesc „Russian turbo polka metal” sau, dacă vreți, „Kosmopoliturbo”, cum se intitulează ultimul lor album, datat 2017.
Continuare fără fisură
Cea de-a doua seară a fost una fără întâmplări neprevăzute, totul decurgând conform programului, mai puțin… programul însuși! Adică, de unde în prima seară s-a pornit totul la fix, în cea de-a doua s-a întârziat aproape un sfert de oră cu sound check-ul unora dintre grupuri, lucru care oricum nu a deranjat pe nimeni. Invazia austriacă din seara de debut a fost înlocuită de cea clujeană, trei din cele cinci grupuri provenind de acolo. Primii au urcat pe scenă cei cinci Sky Swallows Challenger, aflați la prima prezență și la festival, și în Suceava. I-au urmat Fluturi Pe Asfalt, un cvartet tot clujean, care a avut o extraordinară priză la public, ceea ce mă face să cred că vor mai fi chemați și la edițiile următoare.
S-a făcut apoi o breșă în pachetul clujean prin apariția lui E.M.I.L., grupul bucureștean care le-a dat o mână de ajutor organizatorilor, înlocuindu-i în ultimul moment pe cei de la Travka. Au fost primiți la fel ca anul trecut, adică cu multă dragoste, chiar cu entuziasm, ei având deja un grup semnificativ de fani aici. Cel mai așteptat moment al serii l-a constituit apariția altor clujeni: Luna Amară, de departe cel mai iubit grup din întreaga istorie a festivalului. Acum, cu atât mai mult, deoarece anul trecut Mihnea Blidaru a hotărât să nu cânte, spre a lăsa loc și altor grupuri să se afirme. Un gest de mare generozitate din partea directorului festivalului, un gest nu tocmai frecvent în lumea muzicală românească. Așa cum era de așteptat, publicul a aplaudat, a cântat împreună cu Mihnea și cu ceilalți, a dialogat consistent, ba parcă ar mai fi vrut și ceva bis… până dimineață, cred! N-a fost, fiindcă timpul fiind întârziat, mai aveau de cântat și grecii numiți Planet of Zeus, un cvartet considerat cel mai bun grup de hard rock/heavy metal din Grecia. Fără a avea termen de comparație, întrucât muzica grecească în general nu e prea cunoscută la noi, cred totuși că așa este, Planet of Zeus având un sound consistent, chiar interesant, cu momente de virtuozitate excepționale.
Închei aici cronica primelor două zile ale festivalului cu o concluzie: acest eveniment este deja unul intrat în conștiința rockerilor din Suceava și din întreaga țară, ceea ce părea acum șase ani o aventură transformându-se în timp într-un reper cultural major.
