Fotbal, Liga a III-a

Bucovina Rădăuți a pierdut la limită primul meci de pe teren propriu din acest sezon



Sâmbătă, în etapa a treia din eșalonul trei al fotbalului românesc, echipa CSM Bucovina Rădăuți a pierdut la limită, scor 0 – 1, în primul meci disputat în acest sezon în fața propriilor suporteri, cu formația AFC Hărman. Jocul din teren a fost unul destul de închis, fără ocazii mari de gol. Singurul gol al partidei a fost reușit de oaspeți în minutul 21, după o lovitură liberă și o greșeală personală a unui fundaș rădăuțean. Deși și-au dorit mai mult de la acest meci, jucătorii pregătiți de Daniel Bălan au avut în față o echipă cu jucători experimentați, ce și-a propus în acest an să promoveze.
CSM Bucovina Rădăuți a început meciul cu AFC Hărman în formula: Puianu – Alecsandru, Vitu, Vișinar, Antonesei, Mihai, Ibrahim, Florescu, Ungurianu, Stoian și Daniel Bălan. Rădăuțenii au făcut patru schimbări, în teren intrând și Ciobanu, Macovei, Timiș și Dumitru.
În etapa următoare, CSM Bucovina Rădăuți va juca în nocturnă, sâmbătă, de la ora 19.00, pe terenul echipei de pe locul III, Suporter Club Oțelul Galați.
Rezultatele etapei a III-a
CSM Roman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 4-1
AFC Odorheiu Secuiesc – Metalosport Galați 14-0
CSM Focșani – Suporter Club Oțelul Galați 1-1
Bucovina Rădăuți – AFC Hărman 0-1
Sănătatea Darabani – Aerostar Bacău 3-3
Avântul Valea Mărului – Sporting Liești 1-3
KSE Târgu Secuiesc – Olimpic Cetate Râșnov 2-0
CSM Pașcani a stat
Clasament
1. Sporting Liești 3 3 0 0 9-2 9
2. CSM Roman 3 2 1 0 14-3 7
3. Suporter Club Oțelul Galați 3 2 1 0 12-2 7
4. AFC Hărman 3 2 1 0 6-1 7
5. Aerostar Bacău 3 1 2 0 7-4 5
6. Csikszereda Miercurea Ciuc 3 1 1 1 8-6 4
7. Avântul Valea Mărului 3 1 1 1 5-6 4
8. KSE Târgu Secuiesc 3 1 1 1 4-7 4
9. AFC Odorheiu Secuiesc 3 1 0 2 16-8 3
10. Olimpic Cetate Râșnov 3 1 0 2 5-5 3
11. CSM Focșani 3 0 3 0 1-1 3
12. Sănătatea Darabani 2 0 1 1 4-5 1
13. Bucovina Rădăuți 2 0 0 2 1-5 0 –
14. CSM Pașcani 2 0 0 2 1-8 0
15. Metalosport Galați 2 0 0 2 0-22 0



Recomandări