Fotbal

Bucovina Pojorâta a început play-out-ul cu stângul



FC Bucovina Pojorâta a început turneul play-out cu un rezultat negativ pe terenul celor de la Gloria Buzău, la capătul unui meci cu multe ocazii și goluri, în care a revenit de la 0 – 2, scor final 4 – 2. Elevii lui Dănuț Mândrilă au avut două ocazii neconcretizate în debut de meci, dar în minutul 10, Gloria a deschis scorul la capătul unei acțiuni prelungite de atac. Cu șase minute înainte de pauză, gazdele își dublează avantajul cu un șut puternic din 8 metri al lui Răduca, scor la pauză, 2 – 0. Pojorâta iese mai hotărâtă de la vestiare și în minutul 52 reduce din diferență prin Căinari, dintr-un 11 metri acordat pentru un fault asupra sa, asta după ce oficialii Pojorâtei susțin că au mai avut două penalty-uri mult mai clare, ce n-au fost acordate. La numai trei minute, Coman primește un balon foarte bun de la Căinari și-l trimite cu capul în plasa porții adverse din 6 metri, reușind egalarea. La acest scor, Pojorâta mai are 3 ocazii de gol, iar în minutul 65, gazdele trec din nou în avantaj și în minutul 78 stabilesc rezultatul final, 4 – 2, după un autogol al lui Jarda, care a respins balonul în propria poartă, în încercarea de a îl devia în corner.
„Din păcate a mai trecut un meci în deplasare fără să obținem puncte și astfel suntem nevoiți să câștigăm toate meciurile de acasă și să încercăm să scoatem puncte și afară, ceea ce va fi foarte greu. Am avut mai multe ocazii la 2 – 2, dar nu le-am fructificat, iar în plus nu ni s-au acordat două penalty-uri, mult mai clare decât cel din care am făcut 1 – 2. În aceste jocuri de care pe care, dacă nu ne vom mobiliza exemplar și vom obține puncte, situația va deveni tot mai grea de la meci la meci”, a explicat antrenorul Dănuț Mândrilă.
FC Bucovina Pojorâta a început meciul de la Bucău în formula: R. Pop – D. Cristescu, Răuță, Jarda (cpt.), Duțică, Juncănaru, V. Stănescu, Jugaru, Căinari, Al. Marin și M. Coman, pe parcurs intrând în teren și Vitu, Buhăceanu și Pîslaru.
În etapa viitoare, Bucovina Pojorâta va primi vizita liderului din play-out, ACS Berceni.



Recomandări