Sanitarii vor face controale în preajma sărbătorilor de Paște la bucătăriile pensiunilor din județ și ale mănăstirilor. Conform celor declarate de către șeful Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Ludovic Abiței, controalele vor viza condițiile în care se prepară aici masa pentru turiștii care își vor petrece sărbătorile pascale în Bucovina. Ludovic Abiței a precizat că se vor inspecta prin sondaj pensiunile, zilele acestea stabilindu-se un plan de control.
Abiței a spus că sanitarii vor discuta cu stareții și le vor explica acestora că inclusiv bucătăriile mănăstirilor pe care le conduc trebuie să întrunească unele condiții. În cazul în care vor fi depistate nereguli grave în ceea ce privește igiena blocurilor alimentare și modul de preparare a hranei, mănăstirile nu vor fi scutite de amenzi.
„Nu vom exagera, pentru că scopul nostru nu este să dăm amenzi, ci să schimbăm lucrurile acolo unde sunt deficiențe. Le vom explica celor verificați că este spre binele lor să respecte anumite condiții, și spre binele celor pe care îi găzduiesc, astfel încât să nu aibă nimeni de suferit”, a încheiat șeful Inspecției Sanitare de Stat.




