Actorul american Bruce Willis a declarat recent că intenționează să revină în franciza „Die Hard/ Greu de ucis”, confirmând astfel faptul că al cincilea film din această serie se află în pregătire la Hollywood, informează femalefirst.co.uk.
Bruce Willis și-a început cariera pe marile ecrane jucând în filme de acțiune și a debutat în rolul polițistului John McClane în filmul din 1988 „Die Hard/ Greu de ucis”, care a avut parte de trei continuări.
În vârstă de 54 de ani, actorul american negociază cu producătorii de la Hollywood pentru a relua acest rol și consideră că cel mai potrivit regizor pentru acest proiect cinematografic ar fi Len Wiseman, regizorul filmului „Live Free or Die Hard/ Greu de ucis 4” (2007).
„Cred că vom face un «Die Hard 5», anul viitor. L-aș angaja imediat pe Len Wiseman pentru a regiza acest film”, a declarat Willis.
Actorul american a venit și cu o idee pentru scenariul proiectului: „Trebuie să aibe un caracter internațional. Aceasta va fi contribuția mea la scenariu”.
Totodată, Willis a recunoscut că preferă filmele polițiste care ironizează acest gen: „Îmi place mult mai mult să râd de aceste filme, să nu fac prea mare caz de faptul că am jucat în multe astfel de pelicule. Sunt doar iluzii și tâmpenii. Desigur, a fost extraordinar pentru mine că am avut aceste roluri, însă orice alt aspect poate fi aruncat la foc. Să îi faci pe oameni să râdă, acesta este singurul lucru care contează”.
Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariția în serialul de televiziune câștigător al unui premiu Emmy „Maddie și David”. Mai apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acțiune, precum celebra serie „Die Hard”, „Ultimul samaritean”, „Pulp Fiction” și „Șacalul”.