Olimpiadă

Bronz pentru câmpulungeanul Teodor Cârloanță, la Internaționala de Biologie din Kazahstan

Teodor Cârloanță în Kazahstan
Teodor Cârloanță în Kazahstan

Teodor Cârloanță, proaspăt absolvent al Colegiului „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, a cucerit medalia de bronz la cea de-a 35-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, desfășurată în Astana, Kazahstan, în perioada 6-14 iulie 2024.
Lotul național se întoarce din competiție cu două medalii de bronz și o mențiune pentru România, informează Ministrul Educației, Ligia Deca.
„Felicitări, Teodor, Ioana, Ionuț și Mihai! Vouă, profesorilor care v-au pregătit și părinților, pentru sprijin necondiționat!”, transmite aceasta.
Elevi din 80 de țări s-au adunat la masa competițională din Astana, evenimentul reunind peste 800 de competitori, profesori, observatori, jurați.
Cât privește rezultatele din concurs, Teodor a obținut cel mai mare punctaj la proba practică.
Pregătirea lotului României pentru nivelul înalt al competiției a inclus sesiuni intensive de studiu teoretic, lucrări practice și simulări de examene, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și al Ministerului Educației.
Alături de elevul din Câmpulung, din lot au mai făcut parte: Ioana-Noemi Munteanu, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, medalie de bronz; Ionuț Dumitru Adrian Găvănescu, clasa a XII-a, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, mențiune; Mihai Manta, clasa XII-a, Colegiul Național ”I.L. Caragiale”, Ploiești, diplomă de participare.

  • Proaspăt absolvent, șef de promoție

Pentru Teodor este a doua participare în cadrul unei competiții de o asemenea anvergură, el calificându-se în lotul național și în 2023, pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Dubai, Emiratele Arabe Unite.
„Sunt foarte fericit, sunt mulțumit de rezultatele obținute, de șansa care mi se oferă de a reprezenta țara la nivel internațional și de a reveni în contact cu materia care îmi place. Această olimpiadă îmi oferă posibilitatea de a vedea ce înseamnă cercetarea în biologie, în laborator, de a descoperi ce aș putea face dacă aș deveni un cercetător în biologie”, declara Teodor la momentul calificării la olimpiada din acest an.
Adolescentul a absolvit în această vară Colegiul „Dragoș Vodă”, specializarea matematică-informatică, în calitate de șef de promoție.
În anii de liceu, la biologie a fost pregătit de prof. Daniela Zancu.
Datorită rezultatelor sale deosebite, Teodor este admis încă de anul trecut la oricare dintre facultățile de medicină din țară.

Lotul național. Teodor Cârloanță este al treilea
Lotul național. Teodor Cârloanță este al treilea

Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Medalii pentru echipa României, coordonată de prof. Raluca Costineanu, la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete