Bravo, balenuțo! (I)

Poate sună ciudat, dar este titlul unei cărți scrise de Ken Blanchard. Ce crede fiecare despre conținutul cărții la vederea unui astfel de titlu? Greu de spus, dar cu siguranță foarte puțini s-ar gândi că este vorba despre o carte care ne învață explicit ce înseamnă și cum se realizează educația.
Cartea prezintă în paralel principiile dresajului balenelor albe și ale educației copiilor și nu numai. E ușor de înțeles! Nu poți să faci o balenă ucigașă să te asculte dându-i peste bot, certând-o și pedepsind-o și atunci…, de ce ar crede cineva că ar fi eficiente aceste metode pentru a determina un copil să facă ceea ce i se cere, ceea ce adultul știe sau crede că este bine?
Întrebat ce are în comun o balenă de cinci tone cu membrii unei familii, ai unei clase sau ai unei organizații Ken Blanchard răspunde: „mai mult decât v-ați putea imagina vreodată”, „randament mai bun și implicit performanțe notabile atunci când se insistă asupra elementului pozitiv”.
Unii adulți responsabili de educația copiilor, părinți dar și profesori, se plâng că nu sunt ascultați, dar omit să se întrebe de ce nu sunt ascultați. Unii își pierd autoritatea, alții n-au timp să asculte sau tratează copilul ca subordonat, unii rămân cu ceea ce au auzit sau au învățat „pe vremea lor”, alții nu se obosesc să-și pună întrebări.
Și totuși, majoritatea acuză că suntem un popor prea răbdător, că nu avem curajul să ne cerem și să ne apărăm drepturile, că acceptăm tacit sintagma „să nu-l supărăm pe șeful”
Da, am scăpat de comunism doar teoretic, principiile lui încă lucrează și ce e mai rău, ele se predau în școala românească! Trebuie raportate activități, le raportăm, trebuie făcut voluntariat, îl raportăm, trebuie să raportăm că ne ocupăm de fiecare individualitate, raportăm… Multe lucruri se fac pentru că trebuie făcute, cum și cu ce eficiență… nu trebuie raportat.
Părinții și-ar dori copilul model: să fie cuminte, ascultător, ordonat, să învețe foarte bine, să fie conștiincios, civilizat … dar aceste lucruri se învață în familie, copilul nu se naște bun cum nu se naște rău. Profesorii și-ar dori elevii model: să între în școală liniștiți, să nu existe conflicte, să fie întotdeauna pregătiți și dornici de performanță, să nu vorbească neîntrebați, să nu fie gălăgioși … dar aceste lucruri se dobândesc în școală.
Să educi nu-i ușor și, în plus, nici educatorii nu-s perfecți. Cu toții avem „zile bune și zile proaste”. Suntem oameni și cei mari, și cei mici. Avem momente eficiente, dar și ineficiente, uneori ne concentrăm mai bine, alteori deloc, uneori avem o durere fizică sau sufletească, alteori debordăm de fericire, uneori avem chef de orice, alteori de nimic. Suntem diferiți și sub aspectul personalității: unii au tot timpul glumele la ei, alții fac efort și să zâmbească, unii sunt excesiv de meticuloși, alții foarte selectivi, unii sunt mai îndrăzneți, alții mai timizi …
Întorcându-ne la conținutul cărții, unii „vânează” greșeli și caută vinovați după principiul „Al meu ești!” preferând să pună gaz pe foc în loc de apă, alții încearcă să surprindă și să evidențieze lucrurile bune pentru a educa prin încurajare după principiul „Bravo, balenuțo!”.
www.problemele-copilului-meu.ro