Atacanul Florin Bratu, care a semnat un contract pe două sezoane și jumătate cu Gaz Metan Mediaș, a declarat că a luat cea mai bună decizie atunci când a ales să semneze cu gruparea ardeleană. „Sunt foarte bucuros pentru realizarea acestui transfer. Am fost încantat încă de prima dată de propunerea făcută, celelalte oportunități nu s-au concretizat, iar domnul Horoba a avut răbdare cu mine, îi mulțumesc pe această cale, iar în cele din urmă am luat această decizie, care zic că este cea mai bună pentru mine. Sper să-mi fac treabă foarte bine la Mediaș, am înțeles că este un grup foarte bun, de calitate și de asta am și ales să vin aici cu inima deschisă, dar și pentru a demonstra că încă mai am multe de spus în fotbalul românesc. Va fi un retur de foc pentru noi, suntem într-o poziție favorabilă acum, trebuie să tragem cu dinții de ea și să obținem cât mai mult”, a declarat Bratu, care va purta numărul 10 pe tricou.
Președintele clubului Gaz Metan, Ioan Horoba, a declarat că discuțiile cu Bratu au durat aproape o lună: „Am reușit să realizăm transferul fotbalistului Florin Bratu, pe care noi ni l-am dorit foarte mult. Am fost în discuții de aproape o lună de zile, el având oferte și de la alte cluburi. I-am dat un răgaz de timp pentru a termina negocierile și cu ceilalți, iar spre bucuria mea, el s-a ținut de cuvânt și a respectat tot ce am vorbit. A avut unele oferte concrete din străinătate, dar a preferat să rămână acasă. Cel mai probabil, el se va muta cu familia la Mediaș și pentru 2 ani și jumătate el va fi medieșean. Mă bucur că eu sunt cel care am reușit să-l convingă să vină la Mediaș, deoarece consider că merita și acest oraș un asemenea transfer”.