Penetrarea internetului se apropie de 60% în mediul rural, nivelul dezvoltării utilizării și profilul utilizatorilor fiind similare celor din mediul urban din anii 2007 – 2008, însă doar 28% din populație are grup sanitar în locuință, potrivit unui studiu BRAT, prezentat la Ziua Cercetării Media, informează Mediafax.Studiul a fost prezentat de Arina Ureche, directorul general al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), la ediția din acest an a evenimentului Ziua Cercetării Media, care este organizată joi, la București.Potrivit studiului, la nivel național, 68% din populația cu vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani utilizează internetul, adică 10,3 milioane de oameni, dintre care 36% din mediul rural și 64% din mediul urban.De asemenea, directorul general al BRAT a precizat că, la nivel național, 50% din populația cu vârste cuprinse între 14 și 64 ani utilizează internetul zilnic, acest procent însemnând 7,6 milioane de oameni.





