– Cătunul Braniște, din comuna Horodnic de Sus, este satul în care 230 de oameni depind exclusiv de ajutorul social dat de stat
– Fără curent electric, în case mici și dărăpănate, comunitatea de romi din acest cătun își trăiește zilnic drama de a nu avea foarte multe șanse la o viață mai bună
Sărăcia lucie pare că a înghițit definitiv cătunul Braniște din comuna Horodnic de Sus. Lipsa totală a resurselor materiale a pus stăpânire peste 230 de oameni care trăiesc de pe o zi pe alta. Totul se întâmplă foarte aproape de o lume care se vrea civilizată și care se luptă și ea cu greutățile vieții. Dacă de pe drumul care duce de la Marginea la Putna faci dreapta, înainte de a ieși din Horodnic de Sus, intri într-o altă lume, ruptă parcă de realitățile vremii. O uliță îngustă și prăfuită te poartă printre case care stau să se prăbușească, cu niște curți fără gard împrejur, dar pline de copii.
Braniște este cătunul care trăiește din mila statului, aproape toți cei 230 de romi care îl locuiesc fiind asistați social. Iosif Peghean nu beneficiază însă de ajutor financiar din partea statului, pentru că are o pensie mai mare decât nivelul maxim admis pentru a putea primi ajutor bănesc de la primărie. Bărbatul de 60 de ani trăiește, împreună cu soția și patru copii, dintr-o pensie de 250 de lei. Pentru că cei patru copii de acasă, dintre cei 11 pe care i-a avut, sunt deja majori, iar venitul familiei este mai mare de 173 de lei, cererea pentru obținerea ajutorului social nu i-a fost aprobată.
„Nevasta mea nu a lucrat decât la CAP, dar nu a avut norme destule ca să poată primi pensie. Eu am lucrat 23 de ani la SMA, ca tractorist și, din 1980, sunt pensionat pe caz de boală. De anul ăsta poate mi-or da o pensie normală că am 60 de ani”, povestește Iosif Peghean.
Cu toate acestea, familia Peghean se numără printre „cei avuți” din cătun, pentru că deține 60 de ari de teren ce le permite să se întrețină și să crească un cal cu care să lucreze pământul. Situația Mariei Iroftei este însă cu totul alta. Deși își crește singură cei doi copii minori, pensia de 207 lei pe care o primește ca persoană cu handicap a împiedicat-o să intre în sistemul asistaților social. Aceasta povestește că nu mai are curent electric în casă de 12 ani și că s-a săturat să mai stea în întuneric, iar copiii să-și facă temele la lumânare. Deși a absolvit o școală profesională de trei ani, femeia în vârstă de 41 de ani nu se poate angaja pentru că are încadrare în grad de handicap. Cei aproape 50 de lei reprezentând alocația copiilor completează venitul familiei.
– În case de 16 metri pătrați, cu o singură cameră, trăiesc familii cu 8-10 membri
Alina Iroftei avea 17 ani când a născut primul copil și trăiește de opt ani cu un bărbat cu care nu este căsătorită legal. Acum, la 24 de ani, este mamă a patru copii și toți trăiesc într-o mizerie cruntă, într-o dărăpănătură de câțiva metri pătrați și fără curent electric. Alocația celor trei copii depășește însă nivelul ajutorului social pe care familia îl primește de la primărie. Supraviețuiesc din muncile „cu ziua” și din creșterea unei vaci și a unui cal, pentru că nu dețin nici o bucățică de pământ.
„Fără școală nu ne angajează nimeni, nici măcar la spălat WC-uri. Eu am cinci ani de școală. În fiecare lună, așteptăm poștașul care ne aduce alocația copiilor”, recunoaște Alina Iroftei.
Familiile Opulele și Iroftei împart nu doar același acoperiș, ci și singura cameră a unei case sărăcăcioase de 16 metri pătrați. Paradoxal, sunt familii care trăiesc drame mai profunde. Vandana Pojan, deși are numai 30 de ani, este mamă a șase copii, familia depinzând exclusiv de un ajutor social de 280 de lei, pe care, spune ea, nu îl primește în fiecare lună. Pentru că nu a avut niciodată un buletin de identitate, femeia nu s-a putut căsători cu tatăl copiilor. Acesta nu poate munci din cauza unui accident în urma căruia a rămas cu sechele.
„Am o fetiță de 12 ani care trebuie operată pe creier. Doctorii spun că este grav bolnavă. Chiar de aș locui pe o gârlă, tot nu m-aș gândi să-mi dau copiii”, spune cu durere Vandana Pojan.
Povestea ei se apropie însă de cea a multor alte familii din cătunul Braniște, fără un venit fix, cu multe guri de hrănit și mereu cu grija zilei de mâine.
– Unii locuitori din cătunul Braniște încearcă să sfideze sărăcia și să intre în rând cu lumea
În ciuda greutăților cu care se confruntă zilnic, locuitorii cătunului Braniște încearcă să sfideze sărăcia în care trăiesc. Petru Litră, un tânăr de 32 de ani, și el asistat social, și-a montat o antenă parabolică pe căsuța sărăcăcioasă în care trăiește împreună cu soția și cei patru copii.
„Ne mai deschidem și noi mintea. Mai vedem ce se întâmplă în țară. Nu am curent electric, am tras un fir de la un vecin ca să mai vedem și noi ceva la televizor. Trebuie să dau 200.000 de lei pe lună și nu prea am de unde, așa că o să o dau înapoi”, explică Petru Litră aparenta „extravaganță” pe care și-a permis-o.
Vasile Iroftei are de plătit amenzi în valoare totală de aproximativ 300 de lei. Amenzile le-a primit pentru că a circulat cu căruța utilată necorespunzător. Bărbatul este convins că nu va avea cu ce să-și plătească amenzile, dar este bucuros că, spre deosebire de mulți dintre vecinii săi, căruța și calul pe care îl are reprezintă o adevărată avere.
Un alt nume, o altă dramă. Brândușa Iroftei, după aproape 20 de ani de căsnicie în județul Mehedinți, a decis să-și părăsească soțul violent și să se întoarcă în satul natal, unde nu o aștepta absolut nimic. De aproape un an trăiește din mila celorlalți și, uneori, doarme sub cerul liber. A primit, „de pomană”, o casă fără acoperiș și cu pereții netencuiți, pe care se străduiește să o aducă la stadiul de locuință. Nu a găsit înțelegere decât la cei la fel de săraci ca și ea.
„Nu am nimic, decât sufletul din mine. Ai noștri nu te ajută. Lumea râde de tine dacă nu ai nimic. Acum lumea e rea, nimeni nu se uită la tine”, spune cu dezamăgire femeia în vârstă de 41 de ani, care însă nu și-a pierdut speranța în Dumnezeu.
– Patronii magazinelor din Horodnic de Sus refuză să le vândă produse, „pe datorie” romilor din cătunul Braniște
Locuitorii din Horodnic de Sus sunt rezervați când vine vorba de romii din Braniște. Patronii magazinelor din localitate refuză să le mai vândă acestora produse „pe datorie”, motivul fiind faptul că „romii nu se țin de cuvânt când trebuie să-și achite datoriile”. Livia Prelipcean are un magazin mixt și spune că de foarte multă vreme a renunțat să mai dea ceva din magazin fără bani. Femeia este de părere că romii nu știu „să cheltuiască, cu cap, banii primiți de la primărie”, fapt pentru care ar fi mult mai bine dacă romii din Braniște ar primi produse alimentare și haine. Cât despre obiceiul de a irosi banii pe băutură, Ecaterina Calancea, și ea deținătoarea unui magazin sătesc, spune că și printre romi sunt oameni și oameni.
În comuna Horodnic de Sus trăiește o comunitate formată din 330 de romi, care locuiesc în două cătune, Braniște și Tecioara. Copiii romilor învață în corpul B al Școlii nr.2. Potrivit asistentului social din cadrul primăriei Horodnic de Sus, Aurica Rusu, în cătunul Braniște trăiesc 21 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, dintre care numai 16 merg la grădiniță. Dintre cei 56 de copii școlarizați, cu vârste între 7 și 16 ani, 8 au abandonat școala. Copiii romilor din Braniște nu mai continuă însă școala după ce absolvă opt clase, motivul principal fiind lipsa banilor. Măsurile pe care le iau autoritățile în folosul comunității de romi din Braniște nu par a fi suficiente pentru a îmbunătăți viața oamenilor din acest cătun. Oamenii de aici se simt părăsiți chiar și de cei care le reprezintă etnia în forurile înalte.
