Boureanu: Marii curajoși oripilați după 5 ani de înregistrarea video ar fi trebuit să spună atunci



Vicepreședintele PDL Cristian Boureanu precizează, într-un comunicat remis vineri agenției MEDIAFAX, că marii curajoși oripilați, după cinci ani, de înregistrarea video apărută în presă, ar fi trebuit să spună atunci, susținând că oricum nu e nimic de explicat pentru că e vorba de un trucaj.
„Din ceea ce a reieșit din comentariile specialiștilor, înțeleg că este vorba de un trucaj. Nu este nimic de explicat, atât timp cât este un trucaj”, a precizat Boureanu, potrivit sursei citate.
El menționează că „marii curajoși oripilați care apar după cinci ani ar fi trebuit să spună atunci” despre acest lucru.
„Domnul Băsescu era un cetățean al României atunci, nu președinte. Eu, să am un metru nouăzeci și 150 kg., ca Patriciu, aș fi intervenit imediat. Este ciudat că doi dintre martorii care se văd clar pe casetă că erau lângă copil neagă cu vehemență incidentul și sunt stupefiați de înscenare, în timp ce tot felul de oameni, despre care nu știm dacă se aflau pe scenă, își aduc aminte cu indignare, după cinci ani de zile, în plină campanie electorală, de așa-zisul gest incalificabil”, a mai arătat Cristian Boureanu.
„Spirit civic la comandă cu termen de livrare cinci ani”, adaugă vicepreședintele PDL.
Cotidianul „Gardianul” a publicat, joi seară, o filmare în care președintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste față, în timpul unui miting electoral.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea TV, întrebat cum comentează filmul, că se va uita la imagini și va da o explicație publică, după care a spus: „Nu știu dacă acel copil nu a vorbit urât femeii”.
„Vă asigur că o să mă uit și o să vă dau o explicație. Dar zice copilul ceva? A spus ceva urât?”, a spus Băsescu, întrebat despre filmuleț.
„Poate m-a înjurat”, a adăugat Băsescu.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat, la sediul său de campanie, că niciodată în viața lui nu a lovit vreun copil, al său sau al altora, susținând că s-a ajuns „prea departe cu campania murdară” și că acest lucru”arată disperare”.
„Aș vrea să încep cu o precizare necesară: Niciodată în viața mea nu am lovit un copil. Nu mi-am lovit copiii, nu mi-am lovit soția, nu am lovit copiii altora. Nu i-am lovit, nu i-am bătut”, a spus Băsescu, referindu-se la imaginile difuzate pe internet și în presă potrivit cărora ar fi lovit un copil.
El a opinat că s-a ajuns „prea departe” cu campania murdară.
Întrebat de MEDIAFAX, vineri dimineață, la momentul la care, în jurul orei 3.30 , părăsea sediul său de campanie, dacă imaginile reprezintă un trucaj și cum va demonta înregistrarea, Băsescu a răspuns: „Eu am văzut deja demontată scena pe un calculator, probabil că mâine o să o vadă și publicul”.
Băsescu a continuat arătând că „mâine” fi dată publicității o „demonstrație” în acest sens făcută „de un specialist”.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploiești, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex și apoi peste față, așa cum apare în imaginile difuzate în presă.
„Secvența a fost ceva mai lungă. O spun, deși imi pare rău că o spun, știu că sunt un martor lipsit de credibilitate. Acel copil, care nu era un aurolac, era în fața scenei și, la un moment dat, fâstâcindu-se, a strigat, și întâmplător chiar peste un moment de liniște, «Trăiască Iliescu!»”, a relatat omul de afaceri liberal, care a spus că „lumea a râs”.
Conform lui Dinu Patriciu, au trecut câteva zeci de secunde până la episodul prezentat, iar Băsescu l-a lovit de două ori pe copil.
„Au trecut câteva zeci de secunde până la episodul pe care îl prezentați în imagine. Deci nu se poate spune că a fost un gest întâmplător sau nepremeditat … fără premeditare. Iar Traian Băsescu l-a lovit de două ori. În primul episod, l-a lovit în plex, cu dosul mâinii, în al doilea episod, l-a lovit așa cum ați văzut”, a susținut omul de afaceri.
Dinu Patriciu a spus că, pe scenă, în acel moment, se aflau mai multe persoane, printre care Florin Anghel, Teodor Meleșcanu și Călin Popescu Tăriceanu.
„Ca și la prima lovitură, cred că acel copil nu prea știa bine ce i se întâmplă. De altfel, doamna Roberta Anastase se afla, pare-mi-se, tot pe scenă (…) Se mai aflau câteva persoane care au văzut această scenă și cred că acum pot s-o spun pentru că, odată ce caseta a apărut, și vă mărturisesc că mă bucur foarte mult că a apărut, pentru că dă o anumită imagine despre acest scelerat… Se mai afla un domn pe nume Florin Anghel – nu știu în ce partid se află, cred că PDL, se mai afla un domn care pare-mi-se este senator, sau fost senator – Severin – tot PDL, se mai afla pe scenă în acel moment domnul Teodor Meleșcanu, Călin Tăriceanu și soția domniei sale”, a spus Patriciu.
„Prima lovitură a fost cu dosul mâinii, cum spuneam și ceva mai ușoară”, a mai susținut Patriciu.