Un bărbat dintr-o comună botoșăneană a murit, duminică seară, din cauza frigului, iar un adolescent din municipiul Botoșani care a leșinat și a căzut în zăpadă a fost salvat de către un jandarm, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din comuna botoșăneană Hlipiceni, a fost găsit căzut în curtea casei sale. Acesta a fost văzut de un vecin, care a alertat ambulanța, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat.
De asemenea, un adolescent în vârstă de 14 ani, din municipiul Botoșani, a fost salvat de la îngheț de către un jandarm. Băiatul era căzut în zăpadă, când a fost găsit de plutonierul major de jandarmi Dan Dănilă, care mergea spre casă.
Jandarmul a spus că a sunat imediat la numărul de urgență 112, iar astfel adolescentul a primit imediat primul-ajutor, acum fiind în afara oricărui pericol.
Pe de altă parte, în cursul nopții de duminică spre luni, polițiștii comunitari din Botoșani s-au confruntat cu refuzul mai multor persoane fără adăpost de a merge la Centrul de Urgență, unde ar fi beneficiat de un pat și mâncare caldă și au preferat să rămână în adăposturile improvizate din cartoane.
Stația meteo din Botoșani a înregistrat, luni dimineață, la ora 7.00, cea mai scăzută temperatură din această iarnă, de minus 29 de grade Celsius.