O fetiță în vârstă de doi ani și jumătate a murit, duminică, la Spitalul de Pediatrie „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani, unde a fost internată cu suspiciune de gripă AH1N1, însă reprezentanții DSP susțin că această suspiciune a fost înlăturată și că fetița avea pneumonie.
Fetița a fost internată, duminică, la Spitalul de Pediatrie „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani, unde a fost adusă cu o ambulanță, inițial medicii suspectând că aceasta are gripă AH1N1. La aproximativ două ore de la internare, fetița a murit.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani spun că inițial copilul a fost suspect de gripă AH1N1, însă această suspiciune a fost înlăturată, stabilindu-se că fetița avea pneumonie.
Medicul epidemiolog al Direcției de Sănătate Publică Botoșani, dr Ecaterina Chihaia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că „fetița a murit în urma unei pneumonii care i-a provocat o insuficiență respiratorie acută”.
Potrivit sursei citate, cauza exactă a decesului va fi cunoscută luni, când va fi făcută necropsia.
O echipă de medici s-a deplasat la domiciliul fetei din comuna Vorona, pentru anchetă epidemiologică.
Ecaterina Chihaia a mai precizat că încă nu a reușit să ia legătura cu părinții copilului pentru că aceștia nu au lăsat nici un număr de telefon pentru a putea fi contactați.
„Personal nu am ridicat suspiciunea decesului din cauza virusului AH1N1. Precizez că pe lista persoanelor monitorizate pentru gripa nouă niciun caz nu este din zona din care vine fetița” a mai spus medicul epidemiolog botoșănean.
Gripa de tip AH1N1 a fost suspicionată drept cauză a morții și în cazul unui bărbat din Botoșani. Acesta a decedat marți, iar în urma necropsiei s-a stabilit că bărbatul a murit în urma unei pneumonii, și nu din cauza gripei AH1N1, așa cum a susținut familia acestuia.