– Nauum Mihael Melniceanu, 37 de ani, din comuna botoșăneană Hănești, a furat bunuri de peste 400 de milioane de lei vechi
– Majoritatea apartamentelor pe care le-a spart erau din cartierul George Enescu
– Într-unul din cazuri, Melniceanu s-a urcat pe bloc și cu ajutorul unei frânghii a ajuns în balconul apartamentului pe care urma să-l spargă
– Botoșăneanul a spart, printre altele, și un cabinet de avocatură, un oficiu poștal din George Enescu și magazinul „Romarta” din centrul Sucevei
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au decis zilele trecute trimiterea în judecată a unui individ acuzat că a comis nu mai puțin de 20 de furturi din apartamente și societăți comerciale. Dintre apartamentele sparte de respectivul, majoritatea sunt din cartierul George Enescu din municipiul Suceava. Valoarea bunurilor furate depășește 400 de milioane de lei. Individul în cauză a mai fost trimis în judecată la sfârșitul anului trecut, pentru alte nouă fapte similare. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Nauum Mihael Melniceanu, în vârstă de 37 de ani, din comuna botoșăneană Hănești, a comis în perioada septembrie 2003 –iunie 2005, nu mai puțin de 20 de furturi din locuințe și societăți comerciale de pe raza municipiului Suceava. Spargerile erau date în miez de noapte, prin efracție sau escaladare. Printre cele mai interesante furturi, ca mod de operare, comise de Melniceanu, se numără și spargerea dată la un apartament de pe „Aleea Zorilor”, din cartierul George Enescu, în noaptea de 25/26 iulie 2004. Atunci, Melniceanu s-a urcat pe bloc și cu ajutorul unei frânghii a ajuns în balconul apartamentului pe care urma să-l spargă. A furat tot ce i-a căzut la mână: un televizor, o combină muzicală, un telefon, ceasuri de mână bărbătești și de damă, bijuterii din aur, o poșetă, un set cu 10 pahare, valoarea bunurilor furate depășind 40 de milioane de lei vechi. Tot Melniceanu este acuzat de spargerea Oficiului Poștal nr. 7 de pe Bulevardul George Enescu, atunci când (în noaptea de 20-21 decembrie 2003) a tăiat cu un diamant geamul de la intrare și a furat cartele Romtelecom, timbre și colete poștale, felicitări de iarnă, toate în valoare de circa 39 de milioane de lei vechi. Botoșăneanului i s-au probat și alte fapte, precum spargerea (prin tăierea gratiilor) a magazinului “Romarta” din centrul Sucevei (în noaptea de 14/15 aprilie 2005) sau furtul dintr-un cabinet de avocatură de pe strada Ștefan cel Mare (în noaptea de 5/6 ianuarie 2005). În fața anchetatorilor, Nauum Mihael Melniceanu, care a suferit multiple condamnări pentru furt, și-a recunoscut toate faptele. Ba mai mult, el le-a spus procurorilor că nu a acționat singur, dându-le oamenilor legii numele altui individ, împreună cu care, susținea Melniceanu, ar fi comis jumătate dintre faptele de care era acuzat (n.r. –față de complicele cu pricina, procurorii au dispus disjungerea cercetărilor și continuarea cercetărilor). Melniceanu a mai fost trimis în judecată la 23 octombrie 2005 pentru furt calificat în formă continuată, fiind acuzat de comiterea altor nouă spargeri, dosar în care a fost și arestat preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, botoșăneanul riscă să stea în spatele gratiilor următorii 15 ani. De altfel, el a mai făcut pușcărie, în perioada 1997-2003, având un rest de pedeapsă de 1022 de zile.





