După gratii

Boschetarul împușcat la Gura Humorului a fost arestat



– Imediat după ce a fost externat din spital, Liviu Gogan (42 de ani) a fost băgat în arestul Poliției
– Și asta, pentru că pe numele lui figura un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe opt luni, pentru furt
– Între timp, polițiștii au reușit să dea și de urmelor celor care l-au împușcat pe Gogan, unul dintre aceștia urmând a fi cercetat și de procurorii de la
Boschetarul împușcat în ochi la începutul săptămânii trecute de persoane necunoscute, la Gura Humorului, a fost arestat, în urmă cu două zile, imediat după ce a fost externat din spital. Și asta, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru că pe numele lui Liviu Gogan (foto) (42 de ani) fusese emis de Judecătoria Gura Humorului de mai multă vreme un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Potrivit acestui mandat, Gogan a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru furtul a două tomberoane din curtea „Maternității” din Gura Humorului, tomberoane pe care bărbatul le-a vândut mai apoi la un centru de comercializare a fierului vechi din localitate. Între timp, așa cum vă informam și în ediția de ieri a „Monitorului”, indivizii care l-au împușcat pe Gogan au fost prinși. Poliția nu a furnizat decât inițialele unuia dintre cei doi, R.G., în vârstă de 32 de ani, din localitate, cel care a apăsat, de fapt, pe trăgaci, acesta fiind cercetat în prezent pentru vătămare corporală (n.r. – în urma incidentului, Gogan a primit între 16-18 zile de îngrijiri medicale) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pentru această din urmă infracțiune, R.G. va ajunge în fața procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, fapta respectivă fiind de competența acestora. Gogan se poate considera un adevărat ghinionist, după ce în urmă cu aproximativ o săptămână a fost împușcat, iar acum două zile încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Vă reamintim că, la începutul săptămânii trecute, Liviu Gogan, care-și făcea veacul într-o clădire dezafectată din zona parcului din Gura Humorului, a fost împușcat. Una din alice l-a lovit pe bărbat direct în față și s-a oprit în orbita ochiului drept. Medicii care s-au ocupat de pacientul împușcat au spus că acesta a avut mare noroc că nu i-a fost afectat ochiul drept și, pentru că operația la care urma să fie supus era una complexă, Gogan a fost trimis la Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Din spital, însă, bărbatul a ajuns în beciurile Poliției.
– Trăgeau după ciori
Cât privește motivul pentru Gogan a fost împușcat, polițiștii spun că a fost vorba despre un accident, și în nici un caz o „vânătoare de oameni”. Până în prezent, din spusele oamenilor legii, scenariul estre următorul: luni după-amiază, 13 februarie a.c., Gogan se afla într-o clădire părăsită din Gura Humorului, imobil în care își găsise adăpost de ceva vreme. La un moment dat, boschetarul iese la unul din geamurile clădirii și își aprinde o țigară. „La un moment dat pe scări au coborât doi indivizi și după ieșirea din clădire au făcut vreo cinci metri și au încărcat arma. După alți cinci metri unul dintre ei s-a întors și a tras direct spre mine. Am țipat și am căzut jos de durere. Am stat așa vreo cinci minute până să-mi revin. Eram plin de sânge și mă durea îngrozitor”, povestea Gogan la o zi după incident, când încă se mai afla în Spitalul Județean Suceava. Cei doi indivizi de care vorbea Gogan, dintre care unul ar fi acest R.G., s-au dus în zona clădirii cu pricina să probeze o pușcă cu aer comprimat, trăgând după ciori. La un moment dat, R.G., cel asupra căruia se afla pușca, se întoarce brusc și trage spre clădire. Culmea, chiar în direcția geamului la care se afla Liviu Gogan. Arma s-a descărcat accidental, este varianta oficială. Interesant este că nici R.G., nici amicul acestuia nu au catadicsit să-i ofere primul ajutor și au dispărut de la fața locului, fiind identificați de polițiști la o săptămână de la incident.



Recomandări

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului
Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere
Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere