Borbely promite programul „Rabla” ediția 2010 din 1 ianuarie pentru autoturisme



Noul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a promis, miercuri, la ceremonia de instalare în funcție, că programul „Rabla” ediția 2010 va începe de la 1 ianuarie pentru autoturisme și „cât de repede se va putea” pentru tractoare.
„Programul Rabla va începe în 2010 la 1 ianuarie, ordinul de ministru este gata, urmează să fie semnat și vă asigur că îl vom începe imediat după Anul Nou”, a declarat Borbely.
Referitor la partea privind finanțarea înlocuirii tractoarelor din programul „Rabla”, Borbely a spus că aceasta ar urma să debuteze cu o ușoară întârziere față de cea privind mașinile, fiind nevoie de o serie de documente și avize în plus.
„Vă asigur însă că și aceasta va începe cât se poate de repede”, a mai spus Borbely.
La ceremonia de predare-primire de la Ministerul Mediului și Pădurilor au participat fostul titular interimar al portofoliului, Elena Udrea, precum și vicepremierul Marko Bela.
La dezbaterea din 4 decembrie, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, Traian Băsescu i-a spus lui Mircea Geoană că programul „Rabla” pentru tractoare a fost demult aprobat de Guvern și va intra în vigoare pe 1 ianuarie, după ce Geoană promisese că va propune un astfel de proiect.
Peste 32.000 de mașini mai vechi de zece ani au fost scoase din uz prin programul „Rabla” din acest an, reprezentând circa două treimi din numărul total al autovehiculelor pentru înlocuirea cărora statul își propusese, la începutul anului, să aloce fonduri.
Ediția 2009 s-a desfășurat în trei etape. În prima dintre ele, derulată în perioada 20 martie-29 mai, au fost înlocuite 11.543 de autoturisme, primele de casare de la stat ridicându-se la valoarea de 43.863.400 de lei. În etapa a II-a, derulată între 1 iunie și 31 august, s-au înlocuit 9.649 de autoturisme, valoarea totală a primelor de casare fiind de 36.666.200 de lei. În cea de-a III-a și ultima etapă, derulată în intervalul 1 septembrie-11 decembrie, au fost înlocuite 11.135 de mașini, pentru care statul a plătit prime de 42.313.000 de lei.