Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, spune că Ministerul Culturii poate fi condus de Kelemen Hunor până când președintele Traian Băsescu îi semnează demisia, iar abia apoi „se impune o numire”, în termen de maxim 90 de zile, informează Mediafax.Întrebat, vineri, într-o conferință de presă, când va face UDMR o nouă propunere pentru portofoliul Culturii și pentru funcția de vicepremier, Laszlo Borbely a răspuns că Uniunea încă așteaptă ca președintele Traian Băsescu să semneze demisia lui Kelemen Hunor din Guvern, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Așteptăm deocamdată, este o situație în care, constituțional vorbind, până când nu semnează președintele această demisie a domnului Kelemen Hunor, el poate conduce frâiele ministerului. După această decizie, în 45 de zile poate fi numit un alt ministru ca să asigure interimatul și după alte 45 de zile se impune o numire. Asta nu înseamnă că nu poți să o faci mai repede. Deocamdată, suntem în faza în care domnul Kelemen Hunor este acolo, pentru că nu a fost semnată demisia lui de către președinte”, a declarat Borbely.