Bombardamentele coaliției internaționale și luptele dintre forțele liderului libian Muammar Kadhafi și rebeli continuă în Libia, în timp ce dezbaterea cu privire la finalitatea și mandatul operațiunii desfășurate la inițiativa SUA, Franței și Marii Britanii devine tot mai intensă, relatează AFP.
Luni seara, apărarea antirachetă a fost declanșată de mai multe explozii, la Tripoli, în apropierea reședinței liderului libian, potrivit unui jurnalist AFP.
În noaptea precedentă, rachetele au distrus o clădire din cadrul acestei reședințe-cazarmă din sudul capitalei.
O bază navală situată la zece kilometri est de Tripoli a fost vizată de bombardamente luni seara, potrivit martorilor oculari, care au văzut flăcări.
Dar intensitatea și numărul atacurilor s-au diminuat comparativ cu prima noapte, de sâmbătă spre duminică.
„Dacă nu se întâmplă nimic neobișnuit sau neașteptat, vom putea vedea o micșorare a frecvenței atacurilor. Am văzut deja, între prima noapte de atacuri cu (rachete) Tomahawk și a doua, o diminuare importantă”, a declarat luni seara șeful coaliției, generalul american Carter Ham.
„Poziția americană este că Muammar Kadhafi trebuie să plece”
„Extinderea zonei de interdicție aeriană, practic de la o frontieră la cealaltă (de la cea egipteană la cea tunisiană) ar trebui să ne permită să avem o mare libertate de mișcare”, a continuat el.
Mai mulți oficiali de rang înalt au dat asigurări că forțele coaliției nu încearcă să îl vizeze direct pe colonelul Kadhafi.
„Poziția americană este că (Muammar) Kadhafi trebuie să plece”, a afirmat luni președintele american Barack Obama.
Premierul britanic, David Cameron, nu a ascuns faptul că el „crede că Libia trebuie să se debaraseze de Kadhafi”, subliniind că „poporul libian este cel care trebuie să își aleagă propriul viitor”.
Cu 557 de voturi pentru și 13 împotriva, parlamentarii britanici au aprobat participarea forțelor britanice la operațiuni.
În cadrul coaliției, la care participă UE, Franța, Marea Britanie, Italia, Belgia, Danemarca, Grecia și Spania, au apărut disensiuni cu privire la comanda operațiunii, pe care mai multe țări vor să o încredințeze NATO.
În prezent, operațiunile coaliției sunt naționale și coordonate de cartierul general american de la Ramstein (vestul Germaniei) și Neapole (sudul Italiei).
„NATO va juca un rol” în noua fază militară în Libia, a afirmat Obama, adăugând că începutul acestei faze este o problemă de „zile, nu de săptămâni”.
Șeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, a cerut să se transfere NATO comanda operațiunii.
„Vrem (…) un control folosind mecanismele NATO, astfel încât toți cei care vor să participe din exterior să poată fi coordonați corect”, a declarat Cameron.
Dar Parisul apreciază că dacă NATO conduce intervenția, țările arabe nu vor mai vrea să se ralieze sau, mai rău, vor denunța această operațiune.
Norvegia a declarat că cele șase avioane F-16 trimise luni în Marea Mediterană pentru a participa la operațiune nu își vor începe misiunea decât în momentul în care această problemă privind comanda va fi clarificată.
Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, mâine
Consiliul de Securitate al ONU va organiza joi o reuniune pentru a dezbate situația din Libia.
În pofida noului armistițiu anunțat de Kadhafi, violențele au continuat luni, provocând moartea a cel puțin 40 de persoane și rănirea altor 300 la Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli, potrivit rebelilor.
În est, forțele guvernamentale care au atacat Benghazi, sâmbătă dimineață, s-au retras luni până la Ajdabiya, la 160 de kilometri sud de Benghazi.
La sud-vest de Tripoli, forțele loiale lui Kadhafi bombardează de trei zile regiunea Al-Jabal Al-Gharbi, în special orașele Zenten și Yefren, aflate sub controlul rebelilor, potrivit locuitorilor din regiune, care vorbesc despre raiduri „intensive”.
Potrivit regimului libian, începând de sâmbătă, coaliția a desfășurat raiduri la Tripoli, Zuara, Misrata (vest), Sirt și luni la Sebha, vizând în special aeroporturi provocând „numeroase victime” în rândul civililor.
UE a intensificat sancțiunile împotriva regimului Kadhafi și s-a declarat dispusă să acorde ajutor umanitar, fără să reușească să ascundă divergențele din cadrul său.
Liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, care a susținut instaurarea unei zone de interdicție aeriană, a apreciat că bombardamentele se îndepărtatează de la scop, înainte de a schimba tonul luni, când a afirmat că declarațiile sale au fost „interpretate greșit”.
Occidentalii s-au concentrat pe participarea arabă la această coaliție. Dar numai Qatarul s-a implicat cu adevărat în operațiune, Emiratele Arabe Unite precizând că rolul lor se va limita la „ajutor umanitar”.
Trei jurnaliști occidentali, dintre care doi ai agenției France-Presse și un fotograf al agenției Getty Images, care relatau despre evenimentele din Libia, au fost arestați la 19 martie în regiunea Tobruk (est) de armata libiană, potrivit declarațiilor șoferului lor.
Colonelul Kadhafi, aflat la putere de 42 de ani, se confruntă, din 15 februarie, cu o revoltă soldată cu sute de morți și care a determinat 300.000 de persoane să fugă din țară.