– Rapid și Rennes se vor întîlni astăzi, de la ora 20.00, în etapa a II-a a Cupei UEFA
Antrenorul echipei Rennes, Ladislau Boloni, crede că dintre Mircea și Răzvan Lucescu, antrenorii formațiilor Șahtior Donețk, respectiv Rapid București, din grupa G a Cupei UEFA, primul are cele mai mari șanse de calificare în 16-imile competiției. „Tatăl sigur va ajunge în 16-imi”, a spus Boloni, miercuri, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, atunci când a fost întrebat cine are mai multe șanse de calificare, dintre tată și fiu. Boloni consideră că Rapid și Rennes sunt „cam de aceeași forță”. „Dacă înving, o să fiu bucuros, cum să-mi pară rău? Nu știu dacă în Giulești ne jucăm calificarea, este greu să fac acum astfel de analize. Rapid și Rennes sunt două echipe cam de aceeași forță, dar Rapid joacă acasă și este favorită”, a afirmat Boloni. Tehnicianul român a precizat că și-a dorit să evolueze în cadru oficial împotriva în România cu echipele pe care le-a pregătit în străinătate. „Mai tot timpul doream să vin în România cu echipa pe care o pregăteam. Am și făcut-o, cu Nancy, când am jucat un meci pe Steaua și unul pe «Lia Manoliu» (n.r. – în 1997). Nu mă gândeam să fac treaba aceasta în cadrul oficial, dar îmi face mare plăcere”, a mai spus Boloni.
Delegația grupării Rennes a sosit, miercuri, în România, în vederea meciului cu Rapid, din grupa G a Cupei UEFA, și este cazată la hotelul Crowne Plaza. Împreună cu delegația franceză au sosit în România și aproximativ zece suporteri ai echipei Rennes, care au cântat în aeroport. Meciul Rapid București – Rennes, contând pentru etapa a II-a grupei G a Cupei UEFA, se va disputa joi, de la ora 20.00. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Finlanda, avându-l la centru pe Tony Asumaa, care va fi ajutat la cele două linii de asistenții Esa Vehvilainen și Ari Turkki. Arbitru de rezervă va fi Petteri Kari.