Politic

Bogdan Gheorghiu îl somează pe ministrul Educației să-l demită pe inspectorul școlar Gheorghi Cornea

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu îl somează pe ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, să-l demită pe inspectorul școlar Gheorghi Cornea. „Revenim încă o dată cu cererea imperativă de a-l demite pe inspectorul școlar Gheorghi Cornea și de a-l îndepărta pe acesta din învățământ deoarece nu a reușit să înțeleagă nici după 30 de ani de democrație care este misiunea unui profesor la catedră”, a spus Bogdan Gheorghiu. El a ținut să le transmită decidenților din Ministerul Educației că Ghiorghi Cornea, care este membru al PSD și inspector școlar în Suceava, a fost înregistrat în timp ce i-a cerut directorului Școlii „Ion Lovinescu” din Rădășeni, Grigore Bocanci, „să o lase mai moale cu campania pentru PNL” în comună, amenințându-l cu pierderea funcției de conducere.
„Atâta timp cât Gheorghi Cornea rămâne pe funcție, înseamnă că Ministerul girează faptele sale și susține politizarea actului didactic în școlile românești. De asemenea, Organizația Județeană a PSD Suceava ar trebui să înțeleagă mesajul cetățenilor din 26 mai și să nu mai țină în brațe asemenea personaje cu comportament tipic comunist, iar Prefectura Suceava ar trebui să se implice activ prin declanșarea unei anchete la Inspectoratul Școlar Suceava care susține în continuare aceste grave derapaje”, a declarat deputatul liberal.

Recomandări

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației