În Sfînta Evanghelie de duminică un tînăr oarecare s-a apropiat de Mîntuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui și I-a zis: Învățătorule bun, ce voi face ca să dobîndesc viața cea veșnică? (Luca 18, 18). Acest tînăr a venit cu mare evlavie înaintea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar putea să intre în viața cea veșnică. Mîntuitorul i-a arătat că pentru a intra în viața veșnică trebuie să păzească poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tînărul a zis că toate le-a păzit din tinerețile sale. Auzind Mîntuitorul aceste cuvinte, a spus: Încă una îți lipsește. Vinde toate cîte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri și vino de-mi urmează Mie (Luca 18, 22).
Prin aceste cuvinte Mîntuitorul i-a arătat calea cea înaltă a desăvîrșirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mîntuitorul i-a spus: „Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă voiești să fii desăvîrșit mergi, vinde-ți averile tale și le dă săracilor și vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus întristat că avea avere multă (Luca 18, 23). Vedeți cît de mare piedică în calea mîntuirii, și mai ales a desăvîrșirii, este averea pentru acela care o iubește și își lipește inima de ea? Vedeți pentru care pricină Mîntuitorul a zis: Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăția Cerului (Matei 19, 23) și că mai lesne este să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decît bogatul să intre în Împărăția lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).
Dar să ne punem o întrebare: Oare toți bogații vor merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putință să mîntuiască și pe cei bogați, care vor avea bunăvoință a-și chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-și lipi inima de bogățiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace și cu argint și cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în fața lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Și cine a fost mai binecuvîntat de Dumnezeu decît el? Căci nimic nu l-a împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungînd chiar să aducă jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).
Să auzim încă și de bogățiile lui Iov pe care le arată Sfînta Scriptură, zicînd: Și erau vitele lui Iov șapte mii de cămile, perechi de boi cinci sute și cinci sute de asine ce pășteau în munte și slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar să auzim și ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: Socotit-ai în cugetul tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pămînt, fără cusur, drept și temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce este rău? (Iov 1, 8). Așadar, frații mei, bogați au fost pe pămînt și Avraam și Iov, dar foarte drepți și temători de Dumnezeu și nu legați cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov cînd a pierdut toate averile sale: Gol am ieșit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvîntat (Iov 1, 21).
Cît de mare lucru este necredința noastră, fraților. Atunci cînd ni se întîmplă o mică pagubă, plîngem, ne întristăm și cădem în mîhnire și deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atîtor cîrduri de vite și a copiilor, n-a zis nici un cuvînt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulțumea lui Dumnezeu. Așadar, nu bogăția este pricină de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea și reaua întrebuințare a bogăției sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Să fie acum cei ce au averi, ca și cum nu le-ar avea și cei ce au femei, ca și cum nu le-ar avea și cei ce se folosesc de lumea aceasta ca și cum nu s-ar folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).
Să auzim și pe Solomon cel preaînțelept și preabogat ce zice în privința averilor sale: Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini și livezi și mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii. Avut-am slugi și slujnice și am avut feciori născuți în casă. Avut-am cirezi și turme multe, mai mult decît toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim… (Ecclesiastul 2, 4-7) Și am căutat spre toate lucrurile mele și spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face și iată toate sînt deșărtăciuni și vînare de vînt și nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Și am urît viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare că toate sînt deșertăciune și vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofînd despre moarte a zis: Precum am ieșit din pîntecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pămînt și precum am venit așa mă voi duce și nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mîna mea (Ecclesiastul 5, 14).
