– În satul Apșa de Jos, din Maramureșul istoric, se ridică adevărate palate, cu câte 2-3 etaje, iar autoturismele de lux bat zilnic gropile din drumul principal care străbate localitatea
– Aici trăiesc aproape 10.000 de români, majoritatea cu averi de câteva sute de mii de euro
– Ciudat este că la unele palate de acest fel toaleta este în curte, iar oamenii trăiesc în 2-3 camere din cele 10-20 pe care și le-au construit
Români cu palate peste graniță. Trăiesc de zeci de ani în altă țară, dar au reușit ceea ce nimeni nu credea. Și-au transformat satul în cel mai bogat din Ucraina. Satul Apșa de Jos este situat la doar 5-6 km de granița care desparte România de Ucraina, la o aruncătură de băț de Sighetu Marmației. Orgoliul lor de moroșeni i-a ajutat mereu în viață și au răzbătut peste tot, fie că a fost vorba de România, țara mumă în care sunt văzuți ca „ruși”, Italia sau îndepărtata Siberie. Au strâns din dinți și au pus deoparte ce au câștigat. Și nu au strâns deloc puțin. Acum fiecare om din Apșa de Jos are cel puțin o vilă cu 2-3 etaje, câteva mașini în curte și, obligatoriu, mai mulți coconi – copii pe înțelesul tuturor.
Paradisul românesc din Ucraina ți se deschide chiar de la intrarea în Apșa de Jos. Vile la care nu te-ai gândit vreodată că le poți găsi tocmai acolo se ridică falnic de o parte și alta a drumului. Șoseaua asfaltată care duce spre Ujgorod traversează doar o mică parte a satului. Pentru a ajunge în centru trebuie să parcurgi musai un drum pietruit plin de gropi care i-ar face invidioși până și pe primarii de la noi. Din zdruncinătura mașinii nu poți ignora însă palatele care se ridică unul după altul. Multe dintre ele sunt în faza numită „la roșu”, dar altele au deja locuitori în ele. Era într-o zi de duminică, de Sf. Vasile pe calendarul vechi, iar oamenii petreceau de zor. Aveau și de ce. Vasile sau Văsălie este la „tătî casa”, dacă nu 2-3, măcar unul. Sau și bunic și tată și fiu. La una din case sunt oprite vreo 10 mașini. Toate una și una. Semn că este sărbătorit un Vasile. Oprim Loganul printre Mercedes-uri și Jeep-uri și ne facem curaj. „Din România suntem”, începe discuția. A fost suficient, pentru că oamenii s-au dovedit foarte primitori și ne-au invitat imediat la masă. La masă tot neamul Iovdi. Cel puțin 5 dintre bărbați erau Vasile. Veniseră acolo pentru altceva, să-l cinstească pe Vasile Iovdi, băiatul de 19 ani al gazdei, pe nume tot Vasile Iovdi. Băiatul tocmai făcuse un pas important: se însurase.
– Mireasă la doar 15 ani și daruri de la 1.000 de dolari în sus
Mireasa, cum altfel decât tot româncă, nu are decât 15 ani, dar nu părea prea speriată că intră direct în viață. Și, așa cum spune datina, fata s-a mutat în casa alesului inimii cu toată zestrea. Un trusou care abia încăpea într-o cameră, cu perne, pături și tot ce are nevoie un cuplu care își începe viața. Soacra mare, bucuroasă nevoie mare. „No, o venit băiatu’ acasă înainte de Crăciun și ne-a zis: . Și noi ne-am zis că decât să facă vreo prostie, mai bine așa cum o vrea el”, a spus veselă mama băiatului. Și pentru că totul a fost în scurt nu s-a făcut nuntă. Petrecerea a fost la casa părinților mirelui. S-au adunat cu toții, care cu sfaturi, care cu glume. Au venit și darurile. Bunica a dat 5.000 de euro, iar mătușa a ținut și ea morțiș să le binecuvânteze înfrățirea cu 1.000 de dolari.
– Banii vin din Siberia
Printre manelele noastre tradiționale, mesenii mai iau câte o gustare, udată, cum altfel, nu cu horincă, ci cu vodcă. Afară, se pregătește câte un șașlâc, un fel de frigărui din bucăți de carne de porc. Și după câte un piat desiat (50 de grame) de vodcă limbile se dezleagă și oamenii își povestesc viața. Așa aflăm că secretul din spatele acestor palate îi are pe „business-men”. Așa își spun românii de acolo, din Maramureșul istoric. De fapt, au pus pe roate afaceri foarte profitabile într-un loc care îți dă fiori, în Siberia. Răspândiți prin Novosibirsk, Tomsk, dar și prin St. Petersburg sau Moscova, moroșenii din Apșa de Jos au adunat averi. Iar banii i-au investit în palatele de acasă. Ajung lângă cei dragi mai rar, dar au cu ce se mândri, au făcut în viața lor cât alții nu vor reuși de-ar mai trăi de trei ori cât ei. Vasile, un tânăr la 30 de ani, „lucrează” la Tomsk. E fericit cu ce are și cu cât câștigă, mai ales când se întoarce acasă la fetița și soția sa cu „jepul plin de bani”. La fel ca el sunt mulți alții, iar faptul că oamenii de acolo știu a face banul nu este decât un motiv de mândrie. „Chiar dacă avem case cu 10-20 de camere și stăm în 2-3 camere noi suntem mândri de ce am ridicat, că doar sunt casele noastre”, este filosofia după care se ghidează tot satul. Nici cei mai în vârstă nu au stare. Pe moș Florea, un bătrân de 80 de ani bătuți pe muchie cum chiar el ne spune, l-am găsit în fața porții. Ne-a invitat în curte și ne-a arătat ce a făcut: „O casă pentru mine, o casă pentru ăi mai bătrâni ca mine și una pentru un cocon care mi-o murit acu doi ani. Și am mai făcut cinci, pentru toți coconii mei, dar nu așa de mari ca astea. Banii i-am adus din Rusia și din America. Jumate-jumate”, ne povestește bătrânul care nu regretă nimic din istoria sa de 80 de ani. A fost martor la evoluția din ultimii ani și acum se gândește unde ar mai putea cumpăra pământ, chiar dacă 10 ari costă în jur de 25.000 de euro, pentru a mai ridica o casă. O ști el moș Florea ceva ce nouă ne-a scăpat.
– Coconii merg la școală doar 10 ani, după care sunt căliți în afaceri
Coconii intră în afaceri alături de părinți imediat după ce termină școala. Învață de la 15-16 ani să se descurce. După ce termină cele 10 clase de la școala din sat puțini își mai continuă studiile. „Nă, la ce le trebă carte. Să meargă la muncă, să știe face banu”, este deviza sub care sunt educați copiii. Preotul greco-catolic din sat spune că încearcă de 10 ani să educe printre oameni și bogăția spirituală, nu numai cea materială, dar munca sa este destul de dificilă. Venit dintr-un sat din România, preotul Gheorghe Pituleac este, material vorbind, cel mai sărac om din Apșa de Jos. Stă la o familie care l-a adoptat de la venirea sa în Ucraina, iar soția și copiii și-i vede destul de rar. Și-a dedicat viața bisericii, iar acest lucru se vede. Când a venit la Apșa de Jos, biserica din lemn ridicată la 1561 era în paragină, loc de adunare pentru cei care jucau cărți sau beau un rachiu. Cu trudă și multă voință i-a convins pe oameni să refacă biserica. A reușit să o salveze și acum a început o altă muncă: să-i readucă pe oameni de la diferite secte către biserica greco-catolică.
Palate de sute de mii de euro și toalete în curte
Ciudățenii în satul cu aproape 10.000 de români sunt la tot pasul. Primul lucru care frapează este drumul. Casele de sute de mii de euro nu beneficiază de o cale de acces civilizată, dar mașinile pot spune acest lucru mai bine decât orice specialist. Sau mai bine zis mecanicii care le întrețin. Apoi, toaletele sunt în curte. În spatele casei este un pișoar insalubru, în contrast total cu opulența palatelor în care trăiesc proprietarii. Pentru a respecta adevărul până la capăt trebuie spus că nu-i la fel peste tot, iar unele case au și așa ceva în dotare.
