Bodog: România nu e afectată de problema laptelui praf contaminat cu Salmonella



Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, marți, că România nu este afectată de problema privind laptele praf contaminat cu Salmonella Enterica, adăugând că a solicitat preventiv, luni, controale de la Ministerul Sănătății, în cazul în care se confirmă o astfel de situație, scrie Mediafax.”Am avut două informații: prima, primită ieri pe un canal neoficial, în care mi s-a spus că s-ar putea să fim afectați și noi, și a doua informație oficială, primită în cursul dimineții, în care mi s-a transmis că România nu este afectată de această problemă. „Eu, preventiv, ieri, am luat legătura cu doamna secretar de stat Nassar și am solicitat ca în cazul în care se confirmă, să trimită control de la Ministerul Sănătății, să verifice această problemă. Dar se pare că, din fericire, nu suntem afectați de această problemă”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, întrebat ce informații are în legătură cu laptele praf contaminat cu Salmonella.



Recomandări

Autoritatea Sanitară Veterinară, despre laptele contaminat cu Salmonella: România nu a fost notificată oficial

Tudose către Bodog: Stabiliți un procedeu prin care românii să înțeleagă să își vaccineze copiii

Ordinul pentru copiii cu dizabilități ÎNTÂRZIE. Florian Bodog, ministrul Sănătății: Modificările, trimise la asociațiile de pacienți