Premierul Emil Boc a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Zalău, că se intenționează modificarea legislației pentru programul de reabilitare termică a blocurilor, astfel încât administrațiile locale să poată face împrumuturi bancare pentru asigurarea cofinanțării.
„Programul de reabilitare termică va fi continuat în acest an și vrem modificarea legislației, astfel încât administrațiile locale să poată lua împrumuturi bancare pentru cofinanțare. De asemenea, aceste lucrări vor fi declarate de utilitate publică, pentru facilitarea programului”, a declarat Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.
El a apreciat că programul decurge bine la nivel național și a dat ca exemplu pozitiv municipiul Cluj-Napoca, unde Primăria și-a pregătit din timp asigurarea cofinanțării.
„Este un model ok pentru programul de reabilitare termică, pentru că și-a căutat din timp cofinanțare. În schimb, Primăria Zalău nu a trimis decât foarte târziu solicitările de finanțare și de aceea le cerem să se grăbească”, a spus Boc.
Premierul a menționat că sunt județe unde numărul cererilor depășește posibilitatea de finanțare, dar în acest program funcționează principiul „primul venit, primul servit”.
Emil Boc a adăugat că pentru a soluționa cererile numeroase se vor face transferuri de fonduri de la administrațiile locale care nu dovedesc rapiditate în respectarea normelor spre cele care sunt mai eficiente.