Boc susține că membrii PDL nu au știut că Băsescu își va anunța sâmbătă candidatura la prezidențiale



iciun membru al Partidului Democrat-Liberal nu a știut că președintele Traian Băsescu își va anunța, sâmbătă, candidatura la alegerile prezidențiale, iar miniștrii au aflat despre acest eveniment în timp ce se aflau în ședința de guvern, a afirmat, duminică, liderul PDL, premierul Emil Boc.
El a arătat totodată, la Realitatea TV, că nu a fost luată decizia privind momentul lansării oficiale a candidaturii lui Băsescu, sprijinit de PDL, deși au fost făcute „preparative”, în acest sens.
Surse din PDL au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că democrat-liberalii se pregătesc pentru evenimentul de lansare oficială a președintelui Traian Băsescu pentru o nouă cursă prezidențială, care va avea loc, cel mai probabil, în data de 17 octombrie, la Sala Palatului, din Capitală.
Conducerea PDL avea pregătite două date pentru lansarea lui Traian Băsescu, respectiv 10 și 17 octombrie, în acest sens fiind rezervată Sala Palatului din Capitală, locul unde democrat-liberalii își organizează toate lansările și evenimentele importante de campanie.
Sursele citate au declarat că, cel mai probabil, data finală pentru acest eveniment este 17 octombrie, o decizie finală urmând a transmisă de șeful statului staff-ului de campanie ale PDL în perioada premergătoare.
Lansarea lui Traian Băsescu va avea loc odată cu convocarea Conferinței Naționale a partidului, care va strânge la Sala Palatului aproximativ 7.000 de militanți.
Democrat-liberalii au fost informați, la Colegiul Director al partidului de sâmbătă, că pot începe acțiunea de strângere de semnături, în condițiile în care Traian Băsescu și-a anunțat în aceeași zi intenția de a candida pentru un nou mandat de președinte.
PDL dorește să strângă aproximativ un milion de semnături pentru susținerea candidatului Traian Băsescu, legea obligând strângerea a maxim 200.000 de semnături, ce vor fi depuse la BEC împreună cu dosarul de candidatură.