Stimulentele salariale trebuie să fie acordate angajaților din Ministerul Finanțelor și din alte instituții în manieră corectă și echilibrată, acordate numai pe bază de performanță, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
„Singurul în măsură să facă ceea ce trebuie pentru acest sistem este ministrul Ialomițianu, care practic a luat decizia de a face ce este corect, pe de-o parte ca în sistemul în cadrul legii salarizării unitare să se rezolve această problemă în manieră corectă pentru salariații care sunt la Ministerul Finanțelor sau în altă parte, să fie tratați în manieră echilibrată, iar pe de altă parte până la această adoptare – și sper ca azi să se rezolve în Camera Deputaților – acele stimulente să fie acordate numai pe bază de performanță. Acest lucru l-am cerut”, a spus Boc.
El nu a dorit să răspundă la solicitarea presei de a comenta declarațiile președintelui Traian Băsescu, potrivit căruia fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Pogea i-ar fi ascuns premierului existența sistemului de acordare a stimulentelor.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Pogea i-a ascuns premierului existența sistemului de acordare a stimulentelor, menționând că Emil Boc a aflat de acesta o dată cu scandalul de la Finanțe.
El a mai spus că Emil Boc a aflat de stimulentele acordate în timpul protestelor, în timp ce el știa „cu vreo două luni înainte”.