Boc: România nu va avea probleme în a primi următoarele tranșe, angajamentele au fost respectate



România nu va avea probleme în a primi următoarele tranșe din împrumutul convenit cu FMI, deoarece angajamentele asmate pentru acordarea banilor au fost îndeplinite, a declarat, duminică, premierul Emil Boc.
„Nu cred că vor fi probleme pentru următoarele tranșe, deoarece angajamentele au fost respectate, iar programul va continua”, a spus Boc.
Premierul Emil Boc a discutat, sâmbătă, cu delegația Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale posibilitatea extinderii plafonului și mecanismului garanțiilor guvernamentale pentru cofinanțarea proiectelor europene, în cazul administrațiilor locale și instituțiilor publice.
Potrivit unui comunicat al Executivului, nevoia extinderii plafonului și mecanismului garanțiilor guvernamentale a fost discutată în vederea întăririi capacității de absorbție a fondurilor europene și a cofinanțării proiectelor, în special cele ale administrațiilor locale și ale altor structuri care gestionează fonduri europene.
Surse prezente la întâlnirea de sâmbătă dintre premierul Boc și reprezentanții instituțiilor internaționale au declarat însă, agenției MEDIAFAX, că oficialii Comisiei Europene că insistă pentru realizarea de către Banca Mondială a unui audit privind organizarea și funcționarea sectorului public din România.
Potrivit surselor citate, vor fi trecute în acord referiri generale privind reforma sectorului sanitar și a celei privind protecția socială, fără fi specificate însă criterii de performanță sau cantitative pentru aceste componente.
De asemenea, în cadrul discuțiilor de la Palatul Victoria, a mai fost analizată problema arieratelor, unde România a cerut deja o derogare de la criteriul de performanță stabilit pentru luna septembrie.
Potrivit unor informații anterioare, România ar putea să solicite o derogare pe criteriul arieratelor și pentru decembrie 2009.
Discuțiile au vizat și Legea pensiilor, care trebuie aprobată până la jumătatea acestui an și să intre în vigoare în 2011. Totodată, pentru Legea responsabilității fiscale termenul a rămas neschimbat, respectiv luna martie.
Discuțiile cu reprezentanții FMI, CE și BM vor continua și în perioada următoare, inclusiv la nivelul ministerelor de resort.
O misiune a FMI se află în perioada 20-27 ianuarie în România pentru a doua și a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranșe, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
La începutul lunii mai, FMI a virat prima tranșa din împrumut (aproximativ 4,8 miliarde de euro), care a intrat la rezerva BNR, iar în luna septembrie a acordat și banii aferenți celei de-a doua tranșe din împrumutul stand-by (1,85 miliarde euro), din care jumătate au intrat la rezerva valutară a Băncii Naționale a României și jumătate în contul Trezoreriei statului aflat la BNR.