Premierul Emil Boc a anunțat, vineri, că se gândește să propună modificarea denumirii Legii concesiunilor în Legea parteneriatului public-privat, aceasta fiind „un rezervor extraordinar” de creștere economică a țării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Boc a declarat, vineri, la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, că utilizarea acestui tip de parteneriat ar putea fi soluția pentru modernizarea infrastructurii din România.
„Vreau să mă refer la importanța parteneriatului public-privat. Avem un grup interministerial care perfecționează legislația din domeniu. Mă gândesc să propun modificarea denumirii Legii concesiunilor în Legea parteneriatului public-privat, pentru a da un semnal că aceasta este un rezervor extraordinar de creștere economică a țării”, a afirmat Boc.
Potrivit acestuia, statele membre ale UE s-au modernizat și s-au dezvoltat apelând la parteneriatul public-privat.
„Trebuie fructificat acest avantaj al parteneriatului dintre componenta publică și cea privată în realizarea unor obiective majore de investiții. De aceea, voi analiza chiar schimbarea denumirii legii, pentru că, acum, cupola sub care se realizează acest parteneriat este Legea concesiunilor. Există aici rețineri față de aplicarea parteneriatului public-privat, spunând că regimul concesiunilor nu este suficient reglementat. Vom adopta o lege curată, directă, a parteneriatului public-privat, iar dacă rămân domenii neacoperite, vom mai face una separată”, a precizat premierul.
Acesta a făcut apel la primarii care fac parte din AMR pentru a contribui și ei la a se impune acest parteneriat public-privat în vederea realizării unor obiecte de interes local sau județean.
„Acest tip de parteneriat noi îl vom aplica la nivel central în materie de infrastructură, dar și în domeniul energiei sau al sănătății. Este un instrument care a clădit UE din punctul de vedere al infrastructurii. Nu văd de ce nu ar putea clădi și infrastructura din România”, a spus Boc.
Premierul Emil Boc și ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, participă, vineri, la Cluj-Napoca, la ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), la care sunt dezbătute propunerile AMR de îmbunătățire a cadrului legislativ specific administrației locale.