Boc: Programul de guvernare „lărgește” sfera drepturilor minorităților, după normele Constituției



Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede „lărgirea” sferei drepturilor minorităților naționale pentru păstrarea identității culturale și etnice a minorităților comunitare, printr-o lege elaborată după normele Constituției și ale Comisiei de la Veneția, a declarat premierul Emil Boc.
Premierul desemnat a prezentat, duminică, principiile programului de guvernare transmis Parlamentului pentru învestirea viitorului Cabinet, printre acestea figurând și „lărgirea sferei drepturilor minorităților naționale pentru păstrarea identității culturale și etnice a minorităților comunitare”.
Întrebat dacă în programul de guvernare este inclusă o nouă lege a minorităților, Boc a răspuns că nu este vorba de o nouă lege, ci de un act normativ „care vizează minoritățile naționale după cadrele Constituției și ale Comisiei de la Veneția”.
Proiectul de lege privind statutul minorităților a fost respins de Senat și se află la Camera Deputaților de aproximativ trei ani, fiind amânat de multe ori din cauza lipsei de cvorum în comisii.