Fostul premier Emil Boc spune că președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, „pare a fi candidatul PNL și PDL” la prezidențiale și că acesta pornește „cu prima șansă” în alegeri, el precizând că îl susține „cu toată convingerea” și că îi va face campanie „total”, informează Mediafax. Întrebat, miercuri, într-o conferință de presă, dacă președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, ar fi o variantă mai bună pentru Președinție decât Crin Antonescu, Emil Boc a răspuns că Iohannis pornește cu un start bun, „cu un beneficiu de imagine, cu o experiență de primar, cu imaginea unui om serios care ce a spus a făcut”.”Crin Antonescu a luat o decizie înțeleaptă de a nu mai candida la Președinție. Iohannis pornește cu prima șansă, dacă își va consolida drumul pe care se află acum, îl va bate pe Ponta la prezidențiale. Totul depinde de cum va evolua de acum înainte și eu cred că pleacă cu un start bun, cu un beneficiu de imagine, cu o experiență de primar, cu imaginea unui om serios care ce a spus a făcut și care cred că va prinde la români. Ponta are de astăzi un adversar redutabil. Astăzi, cel mai probabil, Iohannis pare a fi candidatul PNL și PDL la prezidențiale și spun cu o șansă mare de a câștiga alegerile dacă își urmează parcursul de până acum”, a spus Boc.