Boc: Guvernul lucrează cu Finanțele la o posibilitate de compensare a TVA pe fonduri europene



Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Focșani, că Guvernul împreună cu Ministerul Finanțelor lucrează la o soluție pentru compensarea taxei pe valoare adăugată (TVA) la lucrările finanțate prin fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul a explicat că pentru soluția compensării TVA pentru acest tip de proiecte trebuie negociat cu Comisia Europeană, în condițiile în care legislația comunitară se opune acestei practici.
„Noi lucrăm cu Ministerul Finanțelor la o posibilitate de compensare a TVA pe fonduri europene, dar legislația europeană nu ne permite, trebuie negociat cu oficialii Uniunii Europene cumva”, a spus Emil Boc.
Problema compensării TVA pentru proiectele europene a fost ridicată de șeful Direcției Tehnice a Consiliului Județean Vrancea, Iulian Matache, care a precizat că ar trebui găsită o soluție pentru compensarea TVA la lucrările finanțate prin fonduri europene.
De asemenea, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a vorbit despre problema energiei termice, declarându-se pentru creșterea prețului acestor servicii, în condițiile în care, în prezent, nu se acoperă costurile de exploatare a centralelor.
„În materie de reabilitare termică, noi voiam să ajungem la adevăr, și adevăr înseamnă mărirea prețurilor la energia termică, pentru că în perioada următoare o să stăm cu picioarele în apă rece să vedem ce facem cu ENET-ul, care mănâncă 700 de miliarde pe an. Este inacceptabil. Dacă folosim acești bani pentru infrastructură atunci vom face o bijuterie din Focșani”, a spus Marian Oprișan.