Premierul Emil Boc a declarat, marți, la finalul întâlnirii cu senatorii PDL, că parlamentarii au dreptul să depună amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2010, dar resursele financiare sunt publice, astfel că rugămintea sa este să se meargă pe actuala formulă bugetară.
Întrebat dacă parlamentarii PDL i-au solicitat premierului resurse de câte 70.000 de euro pe colegiu electoral, Boc a răspuns: „După cum puteți vedea, nu am resurse financiare ascunse nicăieri, resursele financiare sunt publice, alocate potrivit prevederilor legale și prevăzute în legea bugetului, potrivit actelor normative în vigoare. Eu nu am resurse financiare suplimentare”.
Premierul a precizat că dreptul parlamentarilor în a depune amendamente nu poate fi limitat, întrucât Guvernul este în subordinea Parlamentului.
„O să le spun tuturor colegilor, tuturor parlamentarilor, indiferent de formațiunea din care fac parte, că orice amendament adoptat înseamnă luarea unor resurse de bani dintr-o parte și transferarea lor în altă parte. Resursele suplimentare de bani pot fi gestionate în condițiile pe care le avem cu constrângerile bugetare despre care am vorbit. Rugămintea mea este să mergem pe actuala formulă de buget, așa cum a fost conceput și care răspunde unor nevoi preliminare ale țării, urmând ca, pe parcursul anului, în funcție de evoluția economiei, să putem găsi alte soluții financiare”, a mai declarat Boc.
Premierul a adăugat că nu există „buzunare secrete cu resurse financiare”.
„Avem două constrângeri mari, deficitul de 5,9%, anul trecut fiind de 7,3%. Nu putem ieși din acest deficit din două motive, dacă vrem ca țara să intre în orizontul lui 2014 în zona euro, și pentru asta trebuie să ajungem la un deficit de 3%”, a mai declarat Emil Boc.
Premierul a explicat că, pentru a se atinge această țintă, este necesar să se elimine risipa care există în cheltuirea banul public.
„Voi pune accent pe tăierea surselor de risipă în cheltuirea banului public, iar fiecare să dea socoteală, ca om public, pentru banii pe care îi cheltuiește din contribuțiile cetățenilor la impozite și taxe”, a declarat Emil Boc, arătând că bani vor veni la buget dacă Guvernul va putea face economii în primul rând tăind sursele de risipă, sursele corupției și prin gestionarea corectă a banilor publici.
Despre posibilitatea unei rectificări bugetare, premierul a spus: „Deocamdată pornim cu ceea ce avem în momentul de față, vom putea vorbi în viitor despre majorarea resurselor dacă și economia ne va susține și economiile la buget se vor face așa cum am spus”.