Boc cere Sănătății să interzică rapid consumul de plante halucinogene, indiferent de CE



Premierul Emil Boc a cerut ministrului Sănătății să finalizeze în regim de urgență un act normativ privind interzicerea consumului de plante etnobotanice cu efect halucinogen, indiferent dacă există sau nu un aviz al Comisiei Europene, arătând că distribuirea acestor substanțe provoacă numeroase decese printre tineri.
Solicitarea a fost adresată în ședința de vineri a Guvernului, premierul cerând ministrului Sănătății să prezinte Cabinetului un astfel de act normativ în ședința de săptămâna viitoare.
„Aș vrea să mergem în regim de maximă urgență, indiferent dacă există sau nu un aviz al Comisiei Europene, pentru interzicerea plantelor etnobotanice, care din nefericire au un efect devastator la tineri și chiar s-au soldat cu pierderi de vieți în rândul adolescenților. Cred că trebuie să punem piciorul în prag cât mai repede. De aceea, pe miercuri, dacă se poate, domnule ministru, știu că lucrați de ceva timp la actul normativ, nu mai așteptați niciun alt aviz, haideți să-l adoptăm, pentru că o viață este mai importantă decât orice aviz”, i-a spus premierul ministrului Sănătății.
Șeful Guvernului a mai arătat că Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne trebuie să analizeze foarte serios problema drogurilor, atât a celor clasice, cât și a noilor plante halucinogene, apreciimd că drogurile devin în Capitală ” un fenomen care pare să fi scăpat de sub control”.
Polițiștii români au confiscat 1,6 tone de droguri, anul trecut, când s-a înregistrat și cea mai mare captură de supefiante din România, respectiv a fost identificată cantitatea de 1,2 tone de cocaină, în valoare de 40 de milioane de euro, ajunsă în containere la Constanța din Brazilia.
Comparativ cu anul 2008, cantitățile de droguri confiscate în anul 2009 au crescut cu aproximativ 400 la sută, iar valoarea totală de piață a stupefiantelor capturate este de aproximativ 167 de milioane de euro.
Cele mai traficate droguri prin România sunt cannabisul, heroina și comprimatele ecstasy, cocaina ocupând abia poziția a patra, întrucât este un drog mult mai scump și mult mai greu de obținut.
Municipiul București asimilează cea mai mare parte din cantitățile de droguri traficate și consumate la nivelul întregii țări, în special în ceea ce privește traficul și consumul de heroină și ecstasy.
În ultima perioadă a crescut consumul și, implicit, traficul de droguri sintetice, în special în rândul tinerilor din marile aglomerări urbane.
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică, în vara anului trecut, un proiect de ordin pentru stabilirea condițiilor de punere pe piață a unor plante, produse de origine vegetală și a unor substanțe care pot fi asemănate cu plantele, substanțele și preparatele stupefiante sau psihotrope, care să conducă la închiderea magazinelor care vând produse etnobotanice ce au efecte halucinogene.
Instituția arăta atunci că, în prezent, se comercializează pe piața din România o serie de produse ce au în componență plante denumite „etnobotanice”, al căror consum este periculos pentru sănătate.
Proiectul de ordin prevede interzicerea activităților cu plante, produse vegetale sau substanțe care induc sau pot induce ideea că ar putea avea efect similar plantelor, substanțelor și cel al preparatelor cu conținut stupefiant și psihotrop.
În cazul în care plantele care fac obiectul acestui ordin sunt comercializate în scop etnobotanic, vor fi supuse unui regim de autorizare.
Potrivit articolului 1 din proiectul de Ordin, sunt interzise producerea, importul, comercializarea, distribuirea, oferirea gratuită, transmiterea sau intermedierea transmiterii plantelor, produselor vegetale și/sau substanțelor care prin forma ambalajului, conținut, prezentare, instrucțiuni de utilizare, publicitate sau denumire, induc sau pot induce ideea că utilizarea acestora, indiferent de procedeul de administrare – consum, prizare, inhalare, aromaterapia, etc. – ar putea avea efecte similare celor ale plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante sau psihotrope.
Totodată, la alineatul 2, se arată că sunt interzise producerea, importul, comercializarea, distribuirea, oferirea gratuită, transmiterea sau intermedierea transmiterii plantelor, produselor vegetale și/sau substanțelor care prin forma ambalajului, conținut, prezentare, indicații și/sau contraindicații, instrucțiuni de utilizare, publicitate sau denumire, pot fi asemănate cu medicamentele sau suplimentele alimentare, fără ca ele să fie autorizate sau, după caz, notificate și înregistrate conform prevederilor legale.
Articolul 2, din proiectul de Ordin, arată că distribuția și comercializarea în scopul studiului etnobotanic a plantelor și produselor vegetale care corespund descrierii din art. 1 se poate face numai cu autorizarea fiecărui produs de acest fel de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obținută pe baza următoarelor documente: a) cerere de autorizare; b) date privind identitatea botanistului care solicită planta sau produsul vegetal în vederea studiului, documentul care atestă pregătirea universitară a acestuia și denumirea instituției în care se va efectua studiul; c) documente privind cultivatorul sau recoltatorul și originea produsului.
Prin articolul 3, se interzice publicitatea de orice fel, inclusiv prin intermediul internetului, pentru plantele, produsele și substanțele prevăzute la articolul 1.
În luna aprilie 2009, Poliția Română anunța că structurile antidrog din cadrul instituției au verificat magazinele care comercializează diverse produse cu posibil conținut psihotrop, încă de la obținerea primelor informații și indicii privind existența unor astfel de magazine în Brașov și Cluj și a unui site care ar face reclamă acestora.