Banii aferenți celui de–al 13–lea salariu pentru anul 2009 vor fi acordați angajaților din sectorul bugetar până în luna aprilie, în funcție de creditele bugetare deschise de Ministerul Finanțelor, urmând însă ca acest salariu să nu mai fie calculat și pentru 2010, a declarat, marți, premierul Boc.
„În 2010 se plătește al 13–lea salariu pentru anul 2009, până în luna aprilie. În 2011 însă nu va mai fi plătit acest al 13–lea salariu, pentru anul 2010”, a spus Boc, la postul B1 TV.
Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, la finalul lunii ianuarie, că al 13-lea salariu nu va mai fi acordat bugetarilor după încetarea actualelor contracte colective de muncă, în condițiile în care acest drept de natură salarială este inclus doar în prevederile acestor contracte, care urmează să își înceteze valabilitatea.
Guvernul a adoptat recent ordonanța prin care prevederile contractelor colective de muncă deja încheiate și cu termene de până în luna octombrie sunt menținute în vigoare până la pierderea valabilității, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale aflate în plată.