Boc acuză PSD de ipocrizie în ceea ce privește atacarea la CC a Statutului Funcționarilor



Premierul Emil Boc acuză PSD de ipocrizie, criticând decizia acestui partid de a ataca la Curtea Constituțională proiectul Statutului Funcționarilor Publici și amintind că deputatul PSD Mircea Dușa a inițiat, alături de PDL, un proiect care a stat la baza Ordonanței 37.
„E dreptul Opoziției să facă demersurile pe care le consideră necesare. Dar nu pot să nu observ ipocrizia PSD-ului, domnul Dușa, dacă am înțeles bine, fiind cel care a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională, uitând că domnia sa a inițiat, când PSD-ul era la guvernare, un proiect care a stat apoi la baza Ordonanței 37 cu privire la deconcentrate. Acum noi nu facem altceva decât să respectăm decizia Curții Constituționale și să punem în acord textul legii cu decizia Curții, adică de a ne întoarce la funcția publică și la funcționarii publici” a afirmat, marți, la Ploiești, premierul Emil Boc.
Totodată, Emil Boc a acuzat PSD că „una a spus când era la guvernare, iar altceva încearcă să spună acum, în opoziție”.
„Practic, ei încearcă să conserve spiritul proiectului de lege pe care l-au inițiat (…) Curtea n-a fost de acord cu acest principiu regăsit după aceea în Ordonanța 37, astfel încât acum se pune accent pe funcția publică. Important este că legea a fost adoptată de Parlament și suntem în acest moment în acord cu decizia Curții Constituționale, mai rămân de parcurs cele două etape procedurale, finalizarea controlului Curții și promulgarea de către președintele României”, a afirmat Emil Boc.
Întrebat ce se va întâmpla cu acei angajați ai direcțiilor deconcentrate care ocupă în prezent funcții fiind impuși pe criterii politice, premierul a răspuns că cei care îndeplinesc condiții pentru a fi funcționari publici vor da concurs și vor intra în corpul funcționarilor publici. În ceea ce-i privește pe cei care au câștigat în instanță posturile din deconcentrate, Emil Boc a spus că aceștia se vor supune acelorași reguli, respectiv dacă vor îndeplini criteriile prevăzute de lege și vor participa la concurs pot rămâne pe funcții.
Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 172 de voturi „pentru”, nici un vot „împotrivă” și nici o abținere, proiectul legii privind Statutul funcționarilor publici, în absența deputaților PSD și PNL.
Deputații PSD și PNL nu au participat la ședință în semn de protest față de faptul că acest proiect ar fi fost introdus neregulamentar pe ordinea de zi a plenului, iar raportul Comisiei de administrație a fost întocmit „neregulamentar”.
PNL și PSD au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională acest proiect pentru încălcarea prevederilor parlamentare și regulamentare.